Scădere cu 95% a acțiunilor Gabriel Resources după decizia în dosarul Roșia Montană. Vineri, o acțiune valora 0,87 dolari, azi – de 20 de ori mai puțin

Scădere cu 95% a acțiunilor Gabriel Resources după decizia în dosarul Roșia Montană. Vineri, o acțiune valora 0,87 dolari, azi – de 20 de ori mai puțin

Titlurile companiei miniere Gabriel Resources sunt pe cale să deschidă cu o scădere de 95,41% luni, pe bursa din Toronto, arată datele de prevânzare, publicate cu puțin timp de înainte de deschiderea oficială a tranzacționării.

Vineri, compania încheia cu 0,87 dolari pe acțiune, iar luni valoarea indicată înainte de deschiderea oficială se ridică la 0,04 dolari. Scăderea vine după verdictul Tribunalului de Arbitraj de la Washington care a dat câștig de cauză României în dosarul Roșia Montană, în care compania cerea daune de 6,7 miliarde de dolari.

De la finalul lunii ianuarie, acțiunile Gabriel Resources, compania ce deține licența de exploatare a aurului la Roșia Montană, crescuseră de la 0,43 de dolari canadieni pe titlu până la 0,87 dolari pe acțiune, ceea a însemnat o creștere de peste 300 de milioane de dolari canadieni la valoarea acesteia.

Acțiunile au dublat practic valoarea Gabriel Resources pe bursă, după ce în presă au apărut informații că statul român se pregătește să plătească despăgubiri uriașe în urma procesului.

Tranzacționarea s-a oprit vineri, când bursa a fost închisă pentru weekend. Tot vineri a devenit și decizia în dosar: România a câștigat. Decizia a dus la acuzații că oficialii români au speculat o înfrângere pentru capital politic, dar și speculații la bursă.

Guvernul anunța înfrângerea României

„Avem de plătit vreo 6 miliarde de euro pentru ce a făcut Cioloș cu Roșia Montană”, declara în data de 23 februarie, la Târgu Mureș, premierul Marcel Ciolacu.

Libertatea a scris încă din 2021, citând un document confidențial pregătit de Ministerul Finanțelor, că într-un „scenariu realist” România ar putea plăti între 1,5 și 2,5 miliarde de dolari, plus dobânzi.

După decizia ICSID – tribunalul arbitral de la Washington – Preşedintele USR, Cătălin Drulă, l-a acuzat pe Ciolacu că a „manipulat bursa”, în vreme ce fostul premier Dacian Cioloș, actual președinte al REPER, l-a acuzat pe Ciolacu că a „a distribuit timp de câteva săptămâni ştiri false” în cazul Roşia Montană şi în felul acesta „a subminat grav apărarea statului român şi a umflat acţiunile Gold Corporation”. Ciolacu a replicat afirmând că nu joacă la bursă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *