Scandal subiecte Bacalaureat – O nouă controversă, în timpul probei de Matematică – Mai multe fotografii cu subiectele au apărut pe rețelele de socializare

Scandal subiecte Bacalaureat – O nouă controversă, în timpul probei de Matematică – Mai multe fotografii cu subiectele au apărut pe rețelele de socializare

Mai multe fotografii care par să fie subiectele la Matematică din acest an la Bacalaureat au apărut pe rețelele de socializare și au fost preluate de mass-media.

Pe mai multe dintre aceste fotografii poate fi identificat centrul de examen, fiind vorba de școli din Teleorman, București și Ilfov.

În urmă cu o oră ministrul Educației, Ligia Deca, anunța de la sediul ministerului, în conferință de presă, că în cazurile în care subiectele s-au scurs din centrele de examen, cazuri înregistrate ieri, la proba de română, comisia de examen a fost schimbată în respectivul centru.

Declarațiile Ligiei Deca după controversele legate de subiectele la Română:

“Într-adevăr inspectoratul școlar Caraș-Severin a înaintat încă de ieri solicitarea de schimbarea comisiei de la Liceul Teoretic Decebal din Caransebeș. Practic, comisia a fost schimbată, în paralel continuam demersurile de cercetare ca să vedem cine a fost implicat și care sunt consecințele. Și în celelalte cazuri măsurile au fost senin similare, înlocuirea Comisiei și cercetare disciplinară pentru cei care se dovedesc că Au făcut publice subiectele – ele s-au făcut publice când elevii erau deja în sală și se aflau în condiții de siguranță, deci nu putem spune că au influențat într-un fel corectitudinea examenului, însă într-adevăr vom lua toate măsurile disciplinare astfel încât astfel de abateri la regulament să nu se mai întâmple. Și cred că având în vedere că atât de simplu au fost identificate și atât de repede s-au luat măsuri, ar trebui să descurajeze pe viitor astfel de practici.”, a spus Ligia Deca.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *