Scandal uriaș pe banii pentru spitale: Alexandru Rafila, prins cu minciuna – Ministrul Sănătății, contrazis de CNAS

Scandal uriaș pe banii pentru spitale: Alexandru Rafila, prins cu minciuna – Ministrul Sănătății, contrazis de CNAS

 

Este vorba despre o alocare suplimentară făcută de Ministerul Sănătății către mai multe spitale din tara. Adică 150 milioane de lei a alocat ministrul Alexandru Rafila, relatează Realitatea PLUS.

Acești bani merg în mare parte către zonele critice din spitalele de urgență, adică Terapie Intensivă, AVC sau infarct miocardic acut. Cînd există zone unde decontarea a întârziat din cauza problemelor cu banii

Ministrul Sănătății a declarat că se face această alocare după ce CNAS ar fi întârziat acel aviz, de aceea ar fi întârziat și alocările către spitale.

Ministerul Sănătății a anunțat că a suplimentat bugetul acțiunilor prioritare din spitale cu 150 de milioane de lei, pentru ultimul trimestru din 2023. Prin acest program se finanțează, direct din bugetul Ministerului Sănătății, cele mai critice cazuri din spitalele de urgență.

„Asigurarea finanțării în cadrul acțiunilor prioritare derulate de Ministerul Sănătății, în zonele critice ale spitalelor de urgență, cum sunt ATI, Trauma, Arși Gravi, AVC și Infarct miocardic acut reprezintă o prioritate, în condițiile în care întârzie avizarea de către CNAS a finanțării suplimentare pentru spitalele publice. Este esențială găsirea cât mai rapidă a unei soluții care să asigure funcționarea corespunzătoare a spitalelor, decontarea medicamentelor compensate și gratuite către farmacii și funcționarea programelor de sănătate, care sunt gestionate de CNAS”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

În același comunicat de presă, Ministerul Sănătăţii precizează că, în 2023, a crescut finanţarea pentru acţiunile prioritare la 400 de milioane de lei, cu aproximativ 60% faţă de anul 2021.

CNAS îl contrazice însă pe ministrul Sănătății – A trimis avizul din 21 septembrie

Însă CNAS a transmis luni, după explicațiile ministrului Alexandru Rafila, că acest aviz a fost transmis către Ministerul Sănătății imediat după ședința de Consiliu în data de 21 septembrie, relatează Realitatea PLUS.

Și Guvernul a aprobat un memorandum în luna septembrie prin care oferă mai mulți bani către CNAS pentru a debloca plățile către spitale.

Memorandumul „Suplimentarea/modificarea limitei de credite bugetare şi de angajament aprobate pentru bugetul FNUASS în luna septembrie 2023” a fost aprobat în ședința de Guvern din 28 septembrie. 

A fost aprobată suplimentarea limitei de credite bugetare și de angajament aprobate pentru luna septembrie 2023 pentru bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, astfel încât să fie asigurată continuitatea în acordarea serviciilor medicale și a medicamentelor, precum și decontarea acestora în termenele legale de plată, inclusiv a celor rămase nedecontate din lunile anterioare, a precizat și Ministerul Sănătății la acea dată.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *