Scandalul copilului agresat sexual la școală. Ligia Deca cere concluzii rapide de la Inspectoratul Școlar București

Scandalul copilului agresat sexual la școală. Ligia Deca cere concluzii rapide de la Inspectoratul Școlar București

“Violenţa, agresiunile şi comportamentele abuzive sunt incompatibile cu un mediu şcolar sănătos şi sigur. Am solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să transmită Ministerului Educaţiei concluziile cercetării. În aceeaşi măsură, reiterez obligaţia şcolilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violenţă, care stabileşte foarte clar paşii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinţi”, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată într-un comunicat remis presei.Potrivit sursei citate, un reprezentant al Ministerului Educaţiei s-a deplasat luni dimineaţă la respectiva şcoală, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.Potrivit sursei citate, cazul este preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.O echipă de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti se află la Şcoala Gimnazială “Nicolae Titulescu”, unde efectuează un control privind cazul copilului care ar fi fost abuzat sexual de colegi. Mai mulţi părinţi revoltaţi s-au adunat luni în curtea unităţii de învăţământ.”Am fost acolo împreună cu inspectorul şcolar general pentru a însoţi echipa de control pe care dumnealui a numit-o în vederea cercetării aspectelor semnalate de către părinţii protestatari, pe de o parte. Pe de altă parte, nu putem rezolva lucrurile în stradă. (…) Am lăsat echipa de control să îşi facă treaba”, declara, pentru Agerpres, luni, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion.El a adăugat că, întrucât există o cercetare în curs a organelor de anchetă, nu se poate pronunţa în acest caz.”Este în cercetare de către organele de anchetă, nu îmi permit să mă pronunţ asupra acestor fapte. La nivelul şcolii noi putem să verificăm dacă s-au respectat procedurile noastre administrative. Dacă şcoala a fost informată oficial, ce măsuri a luat, dacă nu a luat, de ce nu le-a luat. Nu m-am dus acolo să fac anchete personal. (…) Ceea ce reclamau părinţii este asigurarea securităţii copiilor lor la şcoală”, a menţionat secretarul de stat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *