Scandalul încălzirii din București. De ce bucureștenii cu repartitoare au plătit mai mult decât cei fără

Scandalul încălzirii din București. De ce bucureștenii cu repartitoare au plătit mai mult decât cei fără

Circa 60% din proprietarii cu repartitoare plătesc mai mult la căldură decât cei din blocurile fără repartitoare, ceea ce este absurd din toate punctele de vedere, spune Radu Opaina.

El a postat pe Facebook un tabel cu costurile la întreținere care au venit pe luna noiembrie 2023 într-un bloc unde unii locuitori aveau montate contoare individuale la calorifere și alții nu.

„Paradoxul constă în faptul că acești proprietari practic nu știu că sunt înșelați lună de lună ei plătind, aproape dublu, cu ochii închiși ceea ce practic nu au consumat. La nivelul României este vorba despre circa 500.000 oameni înșelați lunar. O înșelăciune în masă pe care funcționarii statului o întrețin și o susțin. Atașez un caz din mii de cazuri”, scrie el pe rețeaua de socializare.

El a explicat, pentru Realitatea PLUS, că montarea de repartitoare creează inechități între vecini, atâta vreme cât există posibilitatea de a închide repartitorul și de a te încălzi prin alte metode.

„Unii închid repartitoarele și se încălzesc de la vecini, prin pereți, prin țevile care trec prin apartamente sau cu gazele de la aragaz din instalația comună. Aceste costuri nu se regăsesc în factura de căldură a apartamentului care închide caloriferele, ci în factura tuturor celorlalți vecini. În acest fel, unii plătesc foarte puțin sau chiar deloc, în timp ce costurile celorlalți cresc. Mai exact, unii plătesc pentru ceilalți”, a explicat Opaina.

În plus, majoritatea repartitoarelor din piață sunt de foarte proastă calitate, nu sunt omologate, dar sunt foarte scumpe (aproximativ 750 de lei pentru un apartament cu patru camere).

Contorizarea individuală ar avea sens dacă legea ar prevedea o temperatură minimă pe care trebuie să o avem în casă, iar repartitoarele să nu permită închiderea caloriferelor, crede el.

„Acum abia a venit frigul, dar să vedeți discuții când vor veni facturile pentru ianuarie și februarie”, a mai spus Opaina la emisiunea 100% de la Realitatea PLUS.

„Eu vorbesc în numele a sute de mii de oameni pe care îi consiliez de zeci de ani”, a mai spus acesta.

La finalul anului trecut, Parlamentul a aprobat o lege potrivit căreia este obligatorie instalarea de repartitoare la toate caloriferele până la 31 decembrie 2024, termenul fiind prelungit de mai multe ori în ultimii ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *