Schimbare la „Survivor All Stars”, care începe pe 16 ianuarie. Anunțul făcut de Pro TV înainte de startul competiției

Schimbare la „Survivor All Stars”, care începe pe 16 ianuarie. Anunțul făcut de Pro TV înainte de startul competiției

O schimbare are loc la „Survivor All Stars”, înainte de începutul competiției, pe 16 ianuarie, la Pro TV. Soarta concurenților va fi doar în mâinile lor, nu la votul telespectatorilor, cum era până acum.

Din 16 ianuarie, în fiecare marți, miercuri și joi, de la ora 21:30, Daniel Pavel apară la Pro TV cu show-ul „Survivor All Stars”. 10 Faimoși și 10 Războinici sunt pregătiți să ducă lupta la cel mai înalt nivel.

În premieră, în acest sezon, soarta concurenților este doar în mâinile lor! Astfel, doar aceștia vor vota cine ajunge în Duelurile Eliminatorii și luptă pentru a nu părăsi competiția. Cei mai puternici, cei care demonstrează că au ceea ce trebuie pentru a câștiga sezonul suprem, merg mai departe. Doar cei cu inima tare vor putea rezista până la final. Însă, câștigătorul, ca de fiecare dată, va fi decis de către telespectatori, anunță Pro TV într-un comunicat oficial.

Faimoșii de la „Survivor All Stars” sunt Zannidache (sezonul 2), TJ Miles (sezonul 3), Cătălin Moroșanu (sezonul 2), Jorge (sezonul 4), Jador (sezonul 2), Andreea Tonciu (sezonul 3), Roxana Nemeș (sezonul 2), Elena Ionescu (sezonul 1), Ana Porgras (sezonul 2) și Ștefania Stănilă (sezonul 4).

De cealaltă parte, echipa Războinicilor de la „Survivor All Stars” este fomată din: Alex Delea (sezonul 3), Iancu Sterp (sezonul 1), Relu Pănescu (sezonul 3), Robert Moscalu (sezonul 4), Andrei Ciobanu (sezonul 1), Lola Crudu (sezonul 1), Ștefania Ștefan (sezonul 3), Alexandra Duli (sezonul 3), Maria Lungu (sezonul 4) și Maria Chițu (sezonul 1).

Concurenti Survivor All Stars

De ce CRBL nu participă la „Survivor All Stars”

CRBL a participat la Suvivor România 2023, însă acum, la Suvivor All Stars, el nu își va face apariția pe traseele din Republica Dominicană. Deși a fost un concurent puternic, care a demonstrat că face față probelor și condițiilor dificile din junglă, cântărețul nu revine în show.

Motivele nu au fost de sănătate, cum s-ar gândi mulți, pentru că este total refăcut după accidentul de motocicletă survenit în urmă cu câteva luni, ci nu ar mai avea ce să demonstreze acolo. „Nu aveam motiv să mai merg. Am fost a doua oară, cum ar veni. Ce să caut aici când toată lumea știe joaca și merg doar pentru televiziune?”, a spus CRBL, pentru cancan.ro.

Artistul a ținut să puncteze că accidentul suferit în luna august a anului trecut, în localitatea Hațeg, nu are nicio legătură cu absența lui de la Survivor All Stars. În prezent, coregraful circulă cu dovadă, pe care e nevoit să o reînnoiască lunar, până la finalizarea procesului.

„Accidentul moto nu are legătură cu asta. M-am refăcut. Trăim în România, cum să se rezolve? Un an va mai dura cel puțin. Circul cu dovada, o reînnoiesc din lună în lună, până începe și se termină procesul. Doar așteptăm să treacă timpul și se va rezolva”, a mai zis el.

Unde se filmează Survivor All Stars 2024

La fel ca și în anii trecuți, filmările pentru Survivor All Stars 2024 vor avea loc în jungla din Republica Dominicană. Concurenții ajung pe o plajă protejată din Dominicană, unde nu există tehnologie. Există generatoare uriașe necesare pentru alimentarea echipamentelor din regie. Sunt zeci de metri de cabluri înșirate și băgate în nisip. Camerele, stativele, mixerele și monitoarele din regie sunt aduse cu barca la punctul de filmare în fiecare dimineață.

Care este premiul la Survivor All Stars 2024

Cei 20 de concurenți, 10 din echipa Faimoșilor și 10 din echipa Războinicilor, luptă pentru titlul de Survivor și marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *