Scholz, replică pentru Macron: „Nu voi trimite niciun soldat din armata noastră în Ucraina!”

Scholz, replică pentru Macron: „Nu voi trimite niciun soldat din armata noastră în Ucraina!”

Cancelarul german Olaf Scholz a promis armatei şi poporului german că refuzul său de a trimite trupe terestre în Ucraina este de neclintit. „Să fie clar: eu, cancelar al Germaniei, nu voi trimite niciun soldat din armata noastră în Ucraina”, a subliniat Scholz într-un mesaj video difuzat miercuri.

Germania este în schimb al doilea cel mai important furnizor de arme în Ucraina

NATO nu va deveni parte în război, a mai spus cancelarul german. „Aşa va rămâne”, a asigurat Scholz, precizând că Germania este de acord cu aliaţii săi. „Nu vrem ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să devină un război între Rusia şi NATO”, a insistat el.

Precizările sale vin după ce luni, după o reuniune cu circa 20 de şefi de state la Paris, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că nu exclude o desfăşurare de trupe terestre. Scholz a respins imediat acest lucru, marţi.

Germania este în schimb al doilea cel mai important furnizor de arme pentru campania de apărare împotriva Rusiei, după SUA.
Germania nu este singura care se abține să fie excesiv de provocatoare față de Moscova.

De la începutul războiului, administrația președintelui american Joe Biden a încercat, de asemenea, să parcurgă o linie fină, oferind Ucrainei armele de care are nevoie pentru a se apăra, fără a oferi atât de mult încât să atragă SUA într-un război cu Rusia.

Marți, liderii mai multor țări NATO s-au distanțat de comentariile lui Macron, insistând că nu au de gând să trimită trupe în Ucraina.
Oficialii germani se plâng că, deși Macron este dispus să vorbească dur cu privire la Ucraina, el nu a contribuit la fel d emult cu arme prin comparație cu ceea ce face Berlinul.

Franța a cheltuit 640 de milioane de euro în ajutor militar, în comparație cu Germania, care a cheltuit 17,7 miliarde de euro

Institutul Kiel din Germania, care compileazã contribuþiile naționale la efortul de rãzboi al Ucrainei, spune că Franța e departe de Germania, cu 640 de milioane de euro în ajutor militar, în comparație cu Germania, care a oferit sau a promis 17,7 miliarde de euro.
Oficialii francezi răspund că furnizează arme care contează cu adevărat – și fac acest lucru cu mai puține ezitări decât germanii.

Un exemplu, spun ei, este reticența lui Scholz de a trimite rachete Taurus. Franța s-a angajat să își trimită rachetele de croazieră SCALP în iulie, în urma decizie britanicilor de a trimite Storm Shadows în mai.

Aceste rachete sunt comparabile cu Taurus, deși se înțelege că racheta de croazieră germană oferă o rază de acțiune mai mare și are un focos care o face utilă împotriva unor ținte precum Podul Kerci care leagă Rusia și Crimeea ocupată.

Liderii ucraineni au cerut aceste rachete, mai ales că armata lor se confruntă cu o lipsă tot mai mare de muniții, iar republicanii din Congresul SUA blochează un pachet de ajutor militar de 60 de miliarde de dolari pentru țară.

La începutul acestei luni, trupele ucrainene au fost forțate să se retragă din orașul Avdiivka, parțial din cauza lipsei de obuze de artilerie, dând Moscovei ocazia celui mai mare succes pe câmpul de luptă din câteva luni.

Ucrainenii doresc ca rachete precum Taurus să lovească pozițiile rusești și liniile de aprovizionare mult în spatele liniei de front.
Dar oficialii germani spun că livrările Taurus ar necesita implicarea directă a trupelor germane la sol pentru a programa rachetele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *