Şcolile din sectorul 5 vor fi închise luni, după ce în două unități de învățământ au apărut ploșnițe

Şcolile din sectorul 5 vor fi închise luni, după ce în două unități de învățământ au apărut ploșnițe

Autoritățile au decis ca școlile din Sectorul 5 al Capitalei să fie închise luni, 25 martie, pentru activităţi de dezinsecţie, după ce a fost semnalată prezenţa ploşniţelor în unitățile gimnaziale „I.C. Brătianu” şi „Petrache Poenaru”, informează joi News.ro.

Primăria Sectorului 5 a anunțat că edilul Cristian Popescu Piedone a solicitat iniţierea demersurilor necesare pentru suspendarea cursurilor în instituţiile de învăţământ din sector, pentru dezinsecţie în şcoli şi în perimetrul acestora, începând de vineri, după finalizarea orelor de curs.

Primarul a stabilit de comun acord cu ministrul rducaţiei, Ligia Deca, ca şcolile să fie închise, având în vedere sesizările venite din partea părinţilor.

„Măsura vine în urma cazurilor izolate de existenţă a ploşniţelor în Şcoala Gimnazială «I.C. Brătianu» şi Şcoala Gimnazială «Petrache Poenaru», pentru asigurarea protecţiei sănătăţii copiilor şi a cadrelor didactice”, menționează primăria.

În acest sens, Direcţia de Învăţământ din cadrul Primăriei Sectorului 5 a transmis o solicitare către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

„Elevii şi cadrele didactice vor sta acasă luni, 25 martie, pentru a se putea face dezinsecţie ca la carte. Nu putem risca, nu vrem ca situaţiile întâlnite în cele două şcoli să se multiplice. (…) Vom verifica şi cauza apariţiei ploşniţelor în şcolile I.C. Brătianu şi Petrache Poenaru”, a afirmat primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

În același mesaj, primarul Piedone susține că „sănătatea copiilor şi a profesorilor este prioritară în acest moment” și se laudă că implicarea lui în acest caz va fi „totală”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *