Școlile nu au ce le trebuie pentru testarea antidrog, spune ministrul educației

Școlile nu au ce le trebuie pentru testarea antidrog, spune ministrul educației

Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a declarat miercuri, 17 aprilie, la TVR, că marea majoritate a școlilor, cu infrastructura actuală, nu pot să facă testarea antidrog.

„Eu cred că trebuie să existe un program naţional accesibil din punctul de vedere al costurilor pentru testare. Dacă există suspiciuni că un copil, într-o situaţie de vulnerabilitate, de dependenţă, să se poată realiza testarea cu acordul părinţilor sau a lui, dacă este major, acolo unde facem în general analize. Cred că trebuie să existe această investiţie a statului în testare tocmai pentru a putea trata şi pentru a putea preveni”, a spus Ligia Deca, citată de Agerpres.

„Nu cred că şcolile, cu infrastructura actuală, în marea lor majoritate, au tot ce le trebuie pentru a putea să facem testare în şcoală. Cred că mai potrivite sunt alte zone”, a adăugat ea.

Ministrul a precizat că lupta cu drogurile este de lungă durată şi implică eforturi mari.

„Școala rămâne un aliat mai ales prin prisma explicării efectelor dependenţei. Am încercat să extindem această educaţie şi să fie o educaţie pentru sănătate în sensul în care trebuie să ne uităm şi la cauze. Adică, consumul de substanţe interzise intervine într-un anumit fond de sănătate mentală, de lipsă de alternative”, a mai afirmat Deca.

În școlile și liceele din București învață aproximativ 150.000 de elevi, dar din toamna anului trecut, de când situația drogurilor în școli a început să fie dezbătută, nu s-a mai întâmplat nimic.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *