Sebastian Burduja, despre lista PSD-PNL la europarlamentare: Cel mai important lucru e că avem o listă comună. Este declarația României pro-europeană de a privi către Vest, nu către est (VIDEO)

Sebastian Burduja, despre lista PSD-PNL la europarlamentare: Cel mai important lucru e că avem o listă comună. Este declarația României pro-europeană de a privi către Vest, nu către est (VIDEO)

Președintele PNL București, Sebastian Burduja, a vorbit în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, despre lista comună PSD-PNL, la alegerile europarlamentare.

 

„E ultima problemă, din punctul meu de vedere, cine deschide lista”

 

Burduja a fost întrebat cine va deschide lista, până la urmă, după ce Ramona Chiriac s-a retras.

„Cred că cel mai important lucru e că avem o listă comună, pentru că aceasta este declarația României pro-europeană de a privi către Vest, nu către est, în fața unui risc al extremismului, care putea să dea un scor mult mai bun, cred, față de această formulă în care, cu o candidatură comună, puternică, România punctează și la nivel european.

E ultima problemă, din punctul meu de vedere, cine deschide lista. Se va ajunge la un acord așa cum s-a ajuns și pentru București, și pentru a avea candidaturi comune, și pentru aceste alegeri suprapuse. Sunt convins că lucrurile acestea se vor tranșa și, încă o dată, pe 9 iunie, România are șansa să spună Europei ’ne-am făcut treaba’”.

 

„Sunt ferm convins că în cel mai scurt timp vom afla numele persoanei care deschide lista”

 

Ministrul Energiei a mai fost întrebat cum va fi aleasă persoana care va deschide lista PSD-PNL la europarlamentare.

“Eu nu fac parte din aceste discuții, ele se poartă la nivelul conducerii celor două partide. Încă o dată, sunt ferm convins că în cel mai scurt timp vom afla numele persoanei care deschide lista.

Repet, chestiunea de substanță este că avem o listă comună și românii pot să aibă o alternativă solidă pro-europeană”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *