Sebastian Burduja, validat președintele PNL București. Cine sunt membri noului Birou Politic al filialei

Sebastian Burduja, validat președintele PNL București. Cine sunt membri noului Birou Politic al filialei

Comitetul de Coordonare al PNL București a validat, miercuri, noul Birou Politic al organizației din Capitală, care va fi condusă de Sebastian Burduja. „Echipa aleasă pentru următorul mandat este compusă din profesioniști dedicați și experimentați, gata să aducă un suflu nou în administrația locală și să implementeze proiecte ambițioase pentru București”, au comunicat liberalii.

Noua conducere a PNL București

Noua structură de conducere a PNL București îi are în frunte pe Sebastian Burduja ca președinte, pe Stelian Bujduveanu ca prim-vicepreședinte în domeniul politicilor publice, pe Diana Baciuna ca prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi comunicare, pe Silviu Feroiu ca vicepreședinte, pe Octavian Oprea ca vicepreședinte. Silviu Văduva este trezorierul PNL București iar secretar general a fost numit Valentin Ștefan.

„Sub conducerea lui Sebastian Burduja, președintele PNL București, ne dedicăm să redăm încrederea și speranța bucureștenilor. Cu soluții concrete și angajament sincer, ne propunem să transformăm Bucureștiul într-un model de administrație publică la nivel național și european”, se arată într-un mesaj postat pe pagina Facebook a PNL București.

Burduja: Bucureștenii așteaptă de la noi soluții concrete

Sebastian Budruja a declarat că a luat act de numirea sa cu „onoare și responsabilitate” si că bucureștenii așteaptă de la PNL „soluții concrete” la problemele lor zilnice.

„Cu onoare şi responsabilitate, astăzi am fost ales în funcţia de Preşedinte al PNL Bucureşti, în faţa a peste 1500 de membri ai acestei minunate echipe. Aceste eforturi şi viziuni ne întăresc hotărârea de a face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a reda încrederea şi speranţa bucureştenilor în oraşul nostru.

Această decizie nu este despre noi, ci despre bucureştenii care aşteaptă de la noi soluţii concrete la problemele cu care se confruntă zi de zi. Este o responsabilitate pe care o preluăm cu seriozitate. Vom lucra neîncetat pentru a aduce îmbunătăţiri vizibile în viaţa fiecărui cetăţean şi să ne asigurăm că Bucureştiul devine un model de administraţie publică la nivel naţional şi european”, a spus Burduja.

„Bucureștiul Viitorului”

Burduja a adăugat că echipa PNL va construi „Bucureștiul Viitorului” , cu un suflul tânăr al generațiilor noi dar ancorat în tradițiile liberalilor. „Responsabilitatea pe care am primit-o este aparte, dar suntem hotărâţi să ducem la bun sfârşit această misiune alături de echipa PNL Bucureşti. Acest oraş va deveni ‘Bucureştiul Viitorului’ cu suflul unei noi generaţii, cu spiritul tinerilor de toate vârstele, cu rădăcinile unui partid care a construit Bucureştiul şi România”, a spus președintele PNL București.

La eveniment, Sebastian Burduja a prezentat și cartea sa, Planul pentru București, în care spune că a strâns „soluții concrete” pentru dezvoltarea Capitalei. „Astăzi am prezentat public, în premieră, cartea Planul pentru București. (Ed. Litera, 2024). Am cuprins în aceste pagini gândurile, ideile și energiile celor care știu, pot și vor mai mult pentru Capitala României”, a spus Burduja.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *