Secetă extremă în România: Nivelul Dunării a scăzut. „Au dispărut și peștii din apă”

Secetă extremă în România: Nivelul Dunării a scăzut. „Au dispărut și peștii din apă”

Temperaturile record pentru această perioadă din an și lipsa precipitațiilor a afectat Dunărea. În Oltenia, mai precis în localități din județul Dolj, locuitorii au fost rugați să facă economie la apă pentru că Dunărea a început să sece.

Dunărea a început să sece

Ei riscă să rămână fără apă potabilă dacă o folosesc la irigații. „Pânza de apă freatică s-a dus foarte jos. Odată se iriga cu sistemul de irigații care ducea până aici. Aici e ultimul hidrant care mergea cu apă din Dunăre. Odată ce s-a stricat sistemul de irigație, ne-am axat pe bălți, pe fântâni forate, dar acum, cu seceta accentuată, nu mai avem ce să mai… Acum 15, 20 de ani, nivelul apei, aici, la balta respectivă, era cu cel puțin 4 metri înălțime, nivelul apei. Pe anii ce au trecut, a scăzut, a scăzut, tot a scăzut. Au dispărut și peștii din apă, trestia și stuful este la el acasă”, a afirmat un fermier din Dolj, conform Digi24.

La rândul său, Sorin Sandu, edil al comunei doljene Călărași, a precizat că este fără părecedent ca Dunărea să înceapă să sece încă din luna aprilie:

„Este fără precedent seceta, dar fără precedent este și faptul că într-o lună aprilie în care Dunărea, de regulă, ieșea din matcă, iar peștii depuneau icre în zona de pădure, de fapt, Dunărea acum se află foarte jos și să ne mai gândim că încă nu au pornit stațiile principale de pompare de la Cetate, de la Nedeia, de la Dăbuleni și care vor mai fi în aval.

Când vor porni și acele stații și vor trage apă pentru a pompa în terenurile neirigate, Dunărea o să scadă dramatic și nu știu dacă va putea să asigure nivelul”, a spus primarul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *