Șefa Crucii Roșii a ajuns în Fâșia Gaza, acolo unde spune că a văzut „suferința intolerabilă” a populației

Șefa Crucii Roșii a ajuns în Fâșia Gaza, acolo unde spune că a văzut „suferința intolerabilă” a populației

Preşedinta Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), Mirjana Spoljaric, a anunţat luni, 4 decembrie, că a ajuns în Fâşia Gaza, acolo unde a denunţat suferinţa „intolerabilă” a populaţiei, relatează AFP, preluată de Agerpres, și Sky News.

„Am ajuns în Gaza, unde suferinţa populaţiei este intolerabilă. Reiterez apelul nostru urgent ca și civilii să fie protejaţi conform legilor războiului şi ca ajutorul (umanitar) să intre neîngrădit. Ostaticii trebuie eliberaţi şi CICR autorizat să-i viziteze în siguranţă”, a scris ea, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X (fosta Twitter).

I have arrived in Gaza, where people’s suffering is intolerable.I repeat our urgent call for civilians to be protected in line with the laws of war and for aid to enter unimpeded.The hostages must be released and @ICRC allowed to safely visit them.https://t.co/64AaIwOLQJ

— Mirjana Spoljaric (@ICRCPresident) December 4, 2023

Potrivit Crucii Roșii, vizita lui Spoljaric în Gaza urmăreşte „să facă să avanseze eforturile de a atenua bilanţul umanitar greu pe care actualul conflict îl are asupra civililor”, în condiţiile în care luptele dintre armata israeliană şi Hamas au fost reluate pe 1 decembrie.

„Nivelul suferinţei umane este intolerabil. Este inacceptabil ca și civilii să nu aibă un loc sigur în care să meargă în Gaza şi, cu un asediu militar instituit, nu este posibil un răspuns umanitar adecvat în acest moment”, a mai afirmat Spoljaric.

Ea urmează să se întâlnească cu echipa CICR în Gaza şi să viziteze spitalul european, unde echipele medicale ale Crucii Roșii realizează intervenţii chirurgicale salvatoare alături de personalul medical local. CICR furnizează, de asemenea, echipamente medicale şi alte provizii instituţiilor medicale din Gaza, precum şi mijloace de trai pentru persoanele strămutate.

Semiluna Roşie palestiniană oferă, de asemenea, sprijin, furnizând mai ales ambulanţe, iar unii dintre membrii săi au fost ucişi în timp ce își desfășurau activitatea, în ultimele săptămâni.

Șefa Crucii Roșii a cerut încă o dată creșterea fluxului de ajutoare umanitare în enclavă și revenirea la acordul de încetare a focului, care a durat o săptămână.

„Un flux constant şi nestingherit de ajutor trebuie autorizat să intre în Gaza. Toate persoanele private de libertate trebuie tratate cu umanitate”, a insistat Spoljaric.

„Săptămâna trecută a oferit un mic răgaz umanitar, o privire pozitivă de umanitate care a ridicat speranțe în întreaga lume că acum se poate găsi o cale pentru reducerea suferinței”, a adăugat ea.

„În calitate de actor neutru, Comitetul Internațional al Crucii Roșii este pregătit să sprijine noi acorduri umanitare care să reducă suferința și durerea sufletească”, a precizat Mirjana Spoljaric.

Crucea Roșie a adăugat, într-un comunicat de presă, că ea intenţionează să meargă în Israel „în următoarele săptămâni”, după ce va termina vizita din Gaza, organizaţia internațională fiind acuzată că a făcut prea puţin pentru ostaticii ținuți captivi în enclavă, dar şi pentru prizonierii palestinieni.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *