Șefii din poliție demiși după fuga lui Cherecheș au ajuns din nou șefi – Cum s-au reîmpărțit funcțiile după fuga edilului

Șefii din poliție demiși după fuga lui Cherecheș au ajuns din nou șefi – Cum s-au reîmpărțit funcțiile după fuga edilului

Demiterile care au avut loc în structurile MAI după fuga edilului Cătălin Cherecheș din țară nu au avut efecte dramatice. Iar asta se vede cu ochiul liber la doar câteva zile distanță.

Victor Ivașcu, demis din funcția de șef al Poliției de Frontieră, este acum la dispoziția ministrului de Interne și așteaptă să îi fie trasate noi sarcini tot în cadrul structurii din care face parte. Și nu este singurul care are parte de un nou statut.

Rotația în funcții s-a făcut și în cazul adjuncților săi. Marius Vizitiu este acum director la Direcția de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei, iar Daniel Mincă a acum director la Direcția de Administrare și Logistică.

Fostul șef al IPJ Maramureș, Mihai Gherman, criticat de ministru pentru că și-a luat concediu în perioada în care edilul a fugit din țară, a ajuns, acum adjunct la IPJ Vaslui.

Motivul acestor schimbări pare simplu la prima vedere. Dar legea care stabilește statutul polițistului spune că un agent nu poate fi dat afară din sistem decât atunci când e pus sub acuzare și există o decizie în cazul lui în acest sens. Până atunci, toți polițiștii față de care se iau măsuri de sancționare după diverse scandaluri rămân în poliție. Asta, chiar și în condițiile în care ajung să primească salarii mai mici. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *