Șeful forțelor armate germane: Trupele lui Putin ar fi învinse de NATO dacă ar îndrăzni să lanseze un atac asupra flancului estic

Șeful forțelor armate germane: Trupele lui Putin ar fi învinse de NATO dacă ar îndrăzni să lanseze un atac asupra flancului estic

Trupele lui Vladimir Putin ar fi înfrânte de NATO dacă ar îndrăzni să lanseze un atac asupra flancului estic al Europei, a declarat șeful forțelor armate germane, relatează The Telegraph.

Nu se așteaptă ca Putin să recurgă la atacuri cu arme nucleare

Într-un interviu acordat publicației britanice, generalul Carsten Breuer, șeful Bundeswehr, a declarat că nu are „nicio îndoială” că Germania și alte forțe NATO staționate în est ar putea respinge soldații ruși dacă aceștia ar invada statele baltice vecine.

El a mai spus că nu se așteaptă ca Putin să recurgă la atacuri cu arme nucleare în următoarele etape ale războiului din Ucraina, dar a cerut armatelor britanică și germană „să aibă încredere una în cealaltă” în anii dificili care vor urma, citându-l pe feldmareșalul Montgomery.

În urma izbucnirii războiului ruso-ucrainean în urmă cu 2 ani, Germania a decis să-și sporească considerabil cheltuielile de apărare și a creat un fond special de 100 de miliarde de euro pentru achiziționarea de sisteme de arme avansate și modernizarea forțelor sale armate. Guvernul a semnat numeroase contracte, inclusiv pentru achiziționarea de avioane de război F-35 de fabricație americană, elicoptere de transport Chinook și sistemul de apărare antirachetă Arrow-3 de fabricație israeliană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *