Șeful Gărzii de Mediu Tulcea, reţinut de DNA pentru luare de mită! Bărbatul, prins în flagrant într-un restaurant din municipiu

Șeful Gărzii de Mediu Tulcea, reţinut de DNA pentru luare de mită! Bărbatul, prins în flagrant într-un restaurant din municipiu

Potrivit DNA, Dorin Meran, comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, a fost reținut pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.”În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:În perioada 30 august – 04 septembrie 2023, inculpatul Meran Dorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică ori chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale administrată de martor. La data de 04 septembrie 2023, suma de bani, pretinsă anterior, ar fi fost remisă inculpatului în autoturismul acestuia, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.Inculpatului Meran Dorin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, informează DNA, într-un comunicat de presă.Acesta urmează să fie prezentat, marți, Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *