Șeful Pentagonului, prima apariție publică după spitalizarea sa secretă pentru cancer. La eveniment a participat și ministrul Angel Tîlvăr

Șeful Pentagonului, prima apariție publică după spitalizarea sa secretă pentru cancer. La eveniment a participat și ministrul Angel Tîlvăr

Secretarul american al apărării Lloyd Austin a condus marți, 23 ianuarie, în format videoconferinţă, reuniunea Grupului de contact pentru nevoile militare ale Ucrainei, în prima sa apariţie publică după ce a fost spitalizat în secret în urma unor complicații suferite pentru tratarea cancerului de prostată, transmite CNN.

Lloyd Austin a apărut pentru câteva minute prin legătură video la reuniunea despre războiul din Ucraina, vorbind dintr-o cameră albă. În spatele său se vede sigiliul Pentagonului, iar în stânga sa, se vede ceea ce pare a fi o imprimantă sau un fax pe care sunt mici steaguri americane şi ucraineane.

În discursul său, Austin nu spune nimic despre starea sa de sănătate. În schimb, și-a reiterat sprijinul pentru Ucraina și a mulțumit aliaților pentru asistența acordată în materie de securitate.

„Dacă ne pierdem răbdarea, dacă tresărim, dacă nu reușim să descurajăm alți potențiali agresori, nu vom face decât să invităm și mai multă vărsare de sânge și mai mult haos. Așadar, o Ucraina suverană și sigură este esențială pentru securitatea globală. Și nu trebuie să șovăim în sprijinul nostru pentru Ucraina”, a spus șeful Pentagonului.

La această reuniune au participat lideri din aproximativ 50 de state, între care și ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr.

Statele participante au transmis un mesaj de solidaritate şi unitate în continuarea sprijinului pentru Ucraina, prin dezvoltarea unor iniţiative comune cu relevanţă pentru Kiev.

„În cadrul acestei noi reuniuni am analizat progresele înregistrate în urma întâlnirilor anterioare, am discutat pe marginea situaţiei de securitate actuale din regiune şi despre nevoile de sprijin ale partenerului ucrainean”, a transmis ministrul Tîlvăr, într-un comunicat al MApN, citat de News.ro.

Spitalizarea secretă a șefului Pentagonului

Lloyd Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost internat la spitalul militar Walter Reed pe 22 decembrie pentru o intervenţie chirurgicală pentru cancer la prostată. Pe 1 ianuarie, el a fost din nou spitalizat din cauza unor complicaţii, inclusiv o infecţie urinară.

Casa Albă a fost informată abia la 4 zile după ce Lloyd Austin a fost internat, însă nu a știut cauza. Motivul internării a fost dezvăluit de Pentagon şi mai târziu, pe 9 ianuarie, când a aflat și președintele Joe Biden că șeful Pentagonului a avut cancer.

„Nimeni de la Casa Albă nu a știut că secretarul Austin are cancer de prostată până în această dimineață (9 ianuarie), iar președintele a fost informat imediat după”, anunța la acel moment purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

Austin a fost externat din spital pe 15 ianuarie, iar în prezent lucrează de acasă. Medicii săi au spus că se așteaptă să „își revină complet” și că prognosticul său de cancer este „excelent”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *