Șeful Poliției Rutiere Maramureș a fost reținut pentru 24 de ore. Care sunt acuzațiile procurorilor DNA

Șeful Poliției Rutiere Maramureș a fost reținut pentru 24 de ore. Care sunt acuzațiile procurorilor DNA

Ofițerul se află acum în arestul Poliției, fiind cercetat pentru fapte asociate infracțiunilor de corupție și fals informatic.

Totul după ce luni, 12 august, au fost 7 percheziții la sediul SPR Maramureș, la sediul SPR Satu Mare dar și la mai multe domicilii.

Conform surselor citate de Antena 3 CNN, se pare că Gheorghe Goth este suspectat că ar fi intervenit pentru ca un cetățean să își redobândească permisul de conducere, după ce această i-ar fi fost suspendat pe o șosea din Maramureș.

Ce spun procurorii DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și fals informatic, în cursul anului 2024, de către funcționari publici.

În cursul zilei de 12 august 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate pe raza județelor Maramureș și Satu Mare, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

 

​În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție”, potrivit unui comunicat al DNA.

Please follow and like us:
Pin Share