Selly, ironii la adresa lui Irinel Columbeanu, care locuiește la azil: „Uite cum era și cum a ajuns azi”. A adus-o în discuție și pe Monica Gabor

Selly, ironii la adresa lui Irinel Columbeanu, care locuiește la azil: „Uite cum era și cum a ajuns azi”. A adus-o în discuție și pe Monica Gabor

Selly a comentat despre situația lui Irinel Columbeanu, care și-a pierdut toată averea și de ceva vreme s-a mutat la un azil. Vloggerul a adus-o în discuție și pe Monica Columbeanu, fosta soție a fostului om de afaceri.

Pe canalul de Youtube Selly Show, tânărrul vlogger comentează singur sau alături de invitați diverse subiecte ale momentului. După ce a vorbit despre Vadim Tudor, despre Dana Budeanu și alții, Selly sau Andrei Șelaru, pe numele său din buletin, a ajuns la Irinel Columbeanu.

Tânărul a comentat despre viața fostului om de afaceri, care și-a pierdut averea de peste 100 de milioane de euro, dar și vila de la Izvorani și toate proprietățile. Și-a pierdut chiar și familia, acum mulți ani a divorțat de Monica Gabor, iar Irina, fiica lor, locuiește acum cu mama ei în America.

După ce o perioadă a locuit în chirie în București, Irinel Columbeanu s-a mutat de mai bine de o lună de zile într-un azil de lângă București. Nu a avut banii necesari să plătească șederea acolo, așa că prietenii și cunoscuții i-au sărit în ajutor, chiar și fiica din America i-a trimis bani.

Selly despre Irinel Columbeanu: „Pare că a fost blestemat. Eu mă opream la 1 milion și îmi trăiam viața”

Despre Irinel Columbeanu, Selly a spus: „Ploua și a pierdut 150 de milioane de euro. A plouat în beton. Dacă a fost așa relaxat și în anii ăia, înțeleg cum i-a pierdut. E nașpa să fii numit fost om de afaceri. E aiurea să pierzi atât.

Eu la un milion rămas ziceam că gata, mă retrag și aia e. Pe plan personal el nu s-a oprit din extravaganțe. El a dat foarte mulți bani pe femei. El nu știa câți bani are, era greu să le evalueze și cred că prețurile la imobiliarele lui au scăzut fix atunci. Pare că a fost blestemat. Eu mă opream la 1 milion și îmi trăiam viața (…).”, a spus Selly pe canalul său de Youtube, citat de Cancan.

„Chiar ghinion a avut omul ăsta. Uite cum era și cum a ajuns azi. Cine a fost omul ăsta, câți bani a avut. Șmecherie, dar ți le și cauți când ai 50 de ani și te însori cu una de 18 ani. (…) Râdeam noi, dar ajungem și noi la bătrânețe. Monica a avut noroc, a intrat când trebuie și a ieșit tot când trebuie.”, a mai adăugat Selly pe canalul său de Youtube.

Vloggerul nu s-a ferit, așadar, să o aducă în discuție și pe Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu, care nu i-a sărit în ajutor acestuia de când a ajuns la azil. „A luat-o pe Monica de la 18 ani. De la 18 ani, mă, auzi. El câți ani aveai el aici? 18 ani și 50 de ani. I-a plăcut tinerețea, prospătura. Dar el ce se aștepta să se întâmple?

Fata asta avea toată viața înainte, era clar că nu o să dureze și nu o să stea cu el. (…) El mergea cu Rolls Royce și omul lui care-l păzea, bodyguard, merge cu un Logan. Arăta urât.”, a mai continuat Selly.

Irinel Columbeanu iese tot mai des din azil: „Din nou tânăr”

Irinel Columbeanu stă în același azil în care a locuit și tatăl său până în ultimele clipe de viață, dar și Zina Dumitrescu. Omul de afaceri a fost primit gratis pentru câteva luni de către proprietarul căminului, însă pentru perioada ce urmează va fi nevoit să plătească.

Fostul soț al Monicăi Gabor a cerut ajutorul mai multor persoane publice, printre care și Gigi Becali, care a refuzat să-l susțină financiar. Jurnaliștii de la Fanatik l-au contactat pe Ion Cassian, directorul azilului din Ghermănești, pentru a afla cum se mai simte Irinel Columbeanu, însă răspunsul acestuia a ridicat câteva semne de întrebare cu privire la șederea prelungită a omului de afaceri la azil.

„Nu pot să vă dau amănunte, deoarece eu nu sunt în București, dar din câte știu se simte foarte bine. (…) Nu știu cât va mai sta aici”.

Irinel Columbeanu

Fostul milionar este în continuare activ pe rețelele de socializare și postează activitățile pe care le are. De când a ajuns la azil, Irinel Columbeanu a fost invitat de câteva ori în emisiunea lui Cristi Brancu. Omul de afaceri a ieșit recent din cămin pentru a se tunde la o frizerie din Colentina. „Din nou tânăr”, a fost mesajul postat de Irinel Columbeanu la fotografia de la frizerie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *