Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună de Biserică în ziua de 29 iunie.
Petru este numele dat de Iisus lui Simon, pescar din Bethsaida, fiul pescarului Iona.
Sfântul Apostol Petru locuia în Capernaum şi era frate al Sfântului Apostol Andrei, prin care L-a cunoscut pe Iisus. Avea familie, soţie şi doi copii, un fiu şi o fiică.
“Petru era simplu la obicei şi neînvăţat, însă temător de Dumnezeu; căci păzea poruncile Lui fără de prihană în toate lucrurile sale. Cu meşteşugul era pescar, căci, fiind sărac, trebuia să-şi câştige hrana casei sale din osteneala mâinilor, ca să hrănească pe femeie, pe copii, pe soacră şi pe bătrânul său tată, Ionă. Andrei, fratele lui, trecând cu vederea deşertăciunile şi gâlcevile lumii acesteia, şi-a ales viaţa fără însoţire; şi, ducându-se la Sfântul Ioan Botezătorul, care propovăduia pocăinţa la Iordan, s-a făcut ucenicul lui” (Vieţile Sfinţilor).
Petru a mărturisit public, în Cezareea Philippi, că Iisus este Mesia (Matei 16, 16-17). Tot el însă L-a negat în timpul arestării şi judecăţii Lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat.
Sfântul Apostol Petru, cu voia lui Dumnezeu, a fost lăsat să se lepede de trei ori de Hristos, în vremea Sfintelor Sale Patimi.
Trei sunt motivele pe care arhimandritul Cleopa Ilie le arată ca fiind întemeiate pentru această cădere a Sfântului Petru: pentru a se smeri mai mult, pentru a plânge mai cu amar în toată viaţa sa, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Matei: “Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar” (Matei, 26, 75). Cea de-a treia pricină este că durerea şi dragostea sa pentru Hristos vor mări mila Sfântului Petru pentru cei păcătoşi.
După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru, cu nespusă râvnă şi cu putere de sus, lepădând frica şi aruncând vălul îndoielii, a fost cel dintâi care a vestit poporului iudeu pe Iisus Hristos, Cel răstignit şi Înviat (Faptele Sfinţilor Apostolilor, cap. 2). Sfântul Petru a suferit moartea martirică la Roma.
Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tars, din familie de evrei, părinţii săi fiind cetăţeni romani.
A făcut studii religioase la Ierusalim, l-a avut profesor pe marele cărturar iudeu Gamaliil. De la el a învăţat Pavel adâncul scripturilor, tâlcul prorocilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David şi sfinţenia templului, pentru care era plin de atâta râvnă, spune părintele Cleopa.
Saul, numele său dinainte de botez, era un zelos apărător al Legii Vechi şi aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. La şcoală lui Gamaliil era împreună ucenic cu Varnava, care după aceea, mai înainte de Sfântul Apostol Pavel, s-a făcut apostol al lui Hristos.
“Pe vremea aceea, în Ierusalim şi în cetăţile dimprejur, precum şi prin sate, se răspândise buna vestire a lui Hristos, de către sfinţii apostoli. Şi ei aveau multă întrebare cu fariseii, cu saducheii şi cu toţi cărturarii şi învăţătorii legii evreieşti, cărora, propovăduitorii lui Hristos le erau urâţi şi prigoniţi. Deci, Saul ura şi el pe Sfinţii Apostoli şi nici nu voia să audă propovăduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, îl batjocorea, vorbind hule împotriva lui Hristos” (Vieţile Sfinţilor).
Aflat pe calea Damascului, lui Saul i se arătă în vedenie Iisus Hristos, îi spune greşeala, îi descoperă taina creştinătăţii şi îl trimite să vestească Evanghelia mântuirii la neamuri.
În Damasc, Saul a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani în pustiul Arabiei, pregătindu-se cu multe rugăciuni, cu post şi cu lacrimi pentru noua sa misiune. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim să-i vadă pe Sfinţii Apostoli, de unde i s-a încredinţat vestirea Evangheliei, începând din Antiohia.
După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale, atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma.
De aceea, Sfântul Pavel a fost numit “Apostol al Neamurilor”. A fost martirizat la Roma prin tăierea capului, în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru, în 29 iunie 67. (surse: vol. “Vieţile Sfinţilor”; Dicţionar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994; vol. “Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhimandrit Cleopa Ilie, 1996)
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, tradiții și obiceiuri
Începând din ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cucul şi privighetorile nu mai cântă. Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.
Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare. Ofrandele se împart mai apoi oamenilor sărmani.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De ce nu se mânâncă mere în această zi de sărbătoare
Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel, nucile şi alunele vor fi viermănoase.
Potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.
Tot tradiția spune că, de ziua Sfinților Petru și Pavel, în mediul rural există obiceiul ca mamele să pregătească şi să dăruiască talismane pentru fiicele lor (o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin). Talismanul este purtat timp de trei zile pentru ca fetele să fie apărate de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul.
Prin tradiţie, femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere. În schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.
