Sfântul Evanghelist Matei este pomenit pe 16 noiembrie. Mesaje de Sf. Matei

Sfântul Evanghelist Matei este pomenit pe 16 noiembrie. Mesaje de Sf. Matei

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei este pomenit în calendarul ortodox 2023 la 16 noiembrie. Sărbătoarea nu este cu cruce în calendarul ortodox, dar în această zi se transmit mesaje celor care poartă numele de Matei.

Sfântul Matei este unul din cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și unul din cei patru evangheliști. Alături de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Sfântul Evanghelist Luca și Sfântul Evanghelist Marcu, Sfântul Apostol Matei este autorul uneia dintre cele patru Evanghelii, care alcătuiesc partea principală a Noului Testament.

Cine a fost Sfântul Evanghelist Matei

Sfântul Apostol Matei locuia în Capernaum și era vameș, în vremea în care Iisus Hristos propovăduia în ținutul Galileii. Martor al minunilor săvârșite de Iisus, a urmat chemării „Vino după mine” pe care i-o adresează Mântuitorul.

A fost numit Levi al lui Alfeu de către ceilalți trei evangheliști, pentru a i se acoperi viața de vameș, așa cum era cunoscut, pentru cinstea apostoliei în care a ajuns mai pe urmă. Dar Sfântul Apostol Matei, din multă smerenie, scrie singur despre sine în Evanghelia sa și arată pe față numele său, povestind înaintea tuturor viața pe care a avut-o mai înainte, nerușinându-se a-și mărturisi păcatele.

Ocupația de vameș era disprețuită de evrei, căci vameșii strângeau dările ce se cuveneau stăpânirii romane săvârșind adeseori abuzuri. Despre alegerea sa, Sfântul Evanghelist Matei spune: „Și plecând Iisus de acolo, a văzut un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis acestuia: Vino după Mine. Și sculându-se, a mers după El” (Matei cap. 9,9).

Apoi Domnul a intrat în casa acestui vameș, unde s-a făcut ospăț și s-au adunat vecinii, prietenii și mulți cunoscuți, vameși și păcătoși, care au stat alături de Hristos. S-a întâmplat ca acolo să vină și farisei, iar aceștia au întrebat ucenicii Mântuitorului de ce dascălul lor mănâncă și bea cu păcătoșii și cu vameșii.

Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis către dânșii: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Dar mergând, învățați ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Matei 9, 12-13).

Din acea vreme, Sfântul Apostol Matei s-a făcut ucenic și următor al lui Hristos și s-a învrednicit a fi cinstit între cei doisprezece apostoli.

Fiind învățat, a scris una dintre cele patru Evanghelii, în limba aramaică, aceasta fiind cea dintâi în ordine cronologică (anii 43-44).

A propovăduit Evanghelia în țara sa, apoi în Parția, Midia, Etiopia, vestind tuturor mântuirea prin Iisus Hristos. A suferit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug.

Evanghelia după Matei

Evanghelia după Matei se află înscrisă în lista Canonului Muratori și este amintită de Sfinții Părinți: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului și Grigore de Nazianz. Ea este recunoscută că autentică și de sinoadele particulare din Laodiceea (360), canonul 60 Hipo (393) și confirmată de Sinodul ecumenic Trulan (692) și sinodul al VII-lea (787). Scopul evanghelistului a fost să dovedească primilor cititori că Hristos este Mesia cel prezis de profeți și în persoana Sa s-au îndeplinit toate vechile profeții, notează crestinortodox.ro.

Pentru că el face trecerea de la Vechiul Testament spre Noul Testament, Sfinții Părinți au hotărât ca Evanghelia scrisă de el să fie prima, cel mai aproape de Vechiul Testament. Evanghelia să îi are în vedere pe iudei și pe păgâni și, din acest motiv, ea este mai mult o Evanghelie de convertire a popoarelor la credință. Iudeilor le descoperă că Iisus este Mesia, iar păgânilor le vestește că mântuirea se realizează prin Hristos. După mărturia lui Irineu de Lyon, Evanghelia după Matei a fost scrisa spre sfârșitul anilor 50 și începutul anilor 60 ai primului secol creștin.

Având în vedere că Matei folosește foarte des sintagma “Împărăția cerurilor”, Evanghelia să este numită și Evanghelia Împărăției. Evanghelia după Matei este citită în Biserică timp de șaptesprezece duminici după Duminica Rusaliilor și în duminicile în care se lasă sec de carne și de brânză. Dar și în alte multe zile din an se citesc pericope din Evanghelia după Matei, precum și la Praznice și la multe sărbători ale Sfinților.

Calendar Ortodox 16 noiembrie. Sfinți pomeniți astăzi

Calendarul Ortodox: Sf. Ap. și Evanghelist MateiCalendarul Greco-catolic: Sf. ap. și ev. MateiCalendarul Romano-catolic: Ss. Margareta a Scoției, regină; Gertruda, fc.

Mesaje de Sfântul Matei

Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate şi fericire. Să ai parte numai de zile senine şi însorite! La mulţi ani, Matei!

La mulți ani, Matei, și abia aștept să sărbătorim această frumoasă zi.

La mulți ani, Matei! Sa fii fericit si mereu însoțit de cei care merita sa te iubească. La mulți ani!

Cel mai frumos la mulți ani îl transmit celui mai frumos nume, Matei. La mulți ani si cat mai mulți bani si sănătate pentru ca e mai scumpa de cat toate!

Sfântul Matei, al cărui nume îl porţi, să-ţi dăruiască sănătate, bucurie şi pace în suflet!

Precum Sfântul Matei a luptat pentru credinţa în Hristos, aşa-ţi doresc şi eu să lupţi în viaţa ta, pentru dreptate, adevăr şi iubire.

Să ai o zi frumoasă. Să te bucuri de numele pe care-l porţi, să fii fericit, iubit şi bucuros. La mulţi ani, Matei!

Sfântul Matei să-ţi dea sănătate şi putere să lupţi pentru idealurile tale. Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii şi fericire alături de cei dragi.

La mulți ani, de ziua numelui! Ziua numelui pe care li porți sa iți aducă noroc si bucurii! Sa ne trăiești! La mulți ani de Sf. Matei!

În această zi specială îţi doresc numai bine, multă fericire, îndeplinirea tuturor dorinţelor, şi fie că Sfântul Matei să te călăuzească mereu în viaţă.

Fie ca toate împlinirile, sănătatea și spiritul acestei zile sa te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Matei cât mai frumoasă!

Vezi şi alte mesaje de La Mulţi Ani şi urări deosebite!

Semnificația numelui Matei

Numele Matei poate fi tradus drept „Darul lui Dumnezeu”. Numele își are rădăcinile în forma ebraică Matithjah, care este alcătuită din elementele „matath” („dar”) și „jah”, o formă de prescurtare al numelui Jahve (Dumnezeu).

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *