Silvestru Șoșoacă, audiat la secția de poliție, în timp ce judecătorii l-au scăpat de ordinul de protecție

Silvestru Șoșoacă, audiat la secția de poliție, în timp ce judecătorii l-au scăpat de ordinul de protecție

Instanta s-a pronuntat în cazul lui Silvestru Șoșoacă. Urmare a acestei decizii, soțul senatoarei trebuia să scape de ordinul de protecție și de brățara de monitorizare.

În toate aceste zile cât a fost valabil de acest ordin, Silvestru Șoșoacă nu a avut voie să se apropie de locuința, de locul de muncă a senatoarei, dar nici de școala unde învață fetița celor doi soți.

Cu toate acestea, poliția a fost semnalată cu privire la o încălcare a acestui ordin. Cu puțin timp de pronunțarea deciziei judecătorilor, polițiștii s-au deplasat la locul unde se afla Silvestru Șoșoacă și l-au condus la secția 6 de poliție.

Parlamentarul care a săpat o piscină în mijlocul plajei. A dislocat sute de tone de nisip pentru construcția de lux

În aceste momente, Silvestru se află în secția de poliție, iar in functia de ora la care s-a pronuntat decizia, o să se stabilească dacă a fost încălcat sau nu ordinul de protecție.

La începutul acestei săptămâni, senatoarea Diana Șoșoacă a reclamat la poliție că soțul său ar fi agresat-o atat din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Urmare a acestei plângeri, poliția a decis să-i monteze o brățară de monitorizare lui Silvestru Șoșoacă.

La scurt timp după acest eveniment, Diana Șoșoacă a anunțat că soțul său ar fi încălcat acel ordin de protecție și s-a apropiat de casa ei.

Protestatarul Ceaușescu, urări către liderii coaliției: „Nu vă mai săturați cât ați furat, mă hoților? Cum puteți să puneți candidat la PMB fiu de torționar?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *