Simona Halep a dezvăluit că sunt șanse mici să joace la Roland Garros: „Este turneul meu preferat”

Simona Halep a dezvăluit că sunt șanse mici să joace la Roland Garros: „Este turneul meu preferat”

Simona Halep a vorbit despre posibilitatea de a juca la Roland Garros, turneu pe care l-a câștigat în 2018, și a sugerat că sunt șanse mici să primească o invitație pentru competiția de pe zgura pariziană.

 

Are nevoie de wildcard pentru a juca la turnee

 

Fostul lider WTA și-a pierdut punctele în perioada în care a fost suspendată, așa că are nevoie de wildcard pentru a participa la competiții. Imediat după suspendare a fost invitată să joace la Miami Open, acolo unde a fost învinsă de Paula Badosa, fostă număr 2 mondial.

Apoi a primit wildcard pentru un alt turneu de o mie de puncte, cel de la Madrid, care se va desfășura în perioada 22 aprilie – 5 mai. Românca, care a câștigat de două ori competiția din capitala Spaniei și a jucat alte două finale, și-a confirmat participarea la ediția din 2024.

A fost invitată să joace și la turneul WTA 125 de la Oeiras, dar și-a anunțat retragerea din cauza problemelor fizice. Tot problemele fizice au forțat-o să renunțe și la duelul cu Ucraina din Billie Jean King Cup.

 

Simona Halep, despre șansele de a juca la Roland Garros: „Decizia este la ei”

 

Campioana din 2018 a recunoscut că își dorește să joace la Roland Garros 2024, dar a explicat de ce sunt șanse mici să primească wildcard.

„Sper și-mi doresc, însă francezii sunt naționaliști și, din ce am înțeles, dau la franțuzoaice. Eu îmi doresc tare mult să joc la Roland Garros, pentru că este turneul meu preferat și ar fi bine. Dar, acum, decizia este la ei”, a declarat Simona Halep la Digi Sport.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *