Simona Halep, declarație sinceră în fața americanilor. Cum a fost momentul revenirii pe teren: „Când am ajuns la fața locului…”

Simona Halep, declarație sinceră în fața americanilor. Cum a fost momentul revenirii pe teren: „Când am ajuns la fața locului…”

Simona Halep (32 de ani, 1144 WTA) va juca în perioada 15-21 aprilie la turneul WTA de la Oeiras, Portugalia, după ce a primit un wild-card din partea organizatorilor. Recent, sportiva noastră a avut un control antidoping, mărturisind că, de când a fost testată pozitiv la Roxadustat, este testată mai des, dar, cu toate acestea, nu are nimic împotrivă.

Cum a fost momentul revenirii pe teren pentru Simona Halep, după un an și 7 luni de pauză

Înainte de turneul de la Oeiras, Simona se antrenează la București, alături de noul său antrenor, Carlos Martinez. Nu de mult, sportiva a oferit un interviu pentru Associated Press (AP), dând o declarație mai sinceră ca niciodată în fața americanilor. De asemenea, Halep a povestit cum a fost perioada de după revenire și care sunt obiectivele pe care și le-a setat.

Când a plecat înspre Florida, unde a participat la Miami Open, primul său turneu oficial, după ce TAS a redus suspendarea de la patru ani la 9 luni, Simona Halep i-a spus mamei sale că „Sunt foarte emoționată”.

„La Miami, am simțit că nu știu la ce să mă aștept de la oameni. Nu știam cum va fi, cum era să mă întorc din nou în vestiar sau la zona de mese. Toată această rutină pe care nu am făcut-o timp de aproape doi ani animi s-au părut nouă pentru mine”, a mărturisit Simona Halep pentru AP, citată de Eurosport.

„Când am ajuns la fața locului, dragostea pe care am primit-o de la oamenii care lucrează pentru turneu, de la cei de la securitate, de la toți cei din jur, dar și de la jucători, m-a ajutat să uit totul. Și am simțit că nu am fost niciodată plecată. Așa că a fost un sentiment grozav, o energie grozavă, și am fost foarte fericită, în adâncul sufletului meu, că sunt, din nou, parte a tenisului și parte a acestui sport pe care îl iubesc. Așa că, pentru mine, a fost o experiență grozavă, mult mai bună decât mă așteptam. Și asta m-a făcut să simt că, ok, acum vreau să mă întorc și să dau tot ce am mai bun și să văd cât de bună pot fi în continuare”, a mai spus Simona Halep.

Simona Halep, despre perioada suspendării

Chiar dacă a știut întotdeauna că este nevinovată, suspendarea de patru ani pe care a primit-o, a făcut-o să se gândească că a ei carieră se va încheia. În cazul în care suspendarea s-ar fi menținut, cariera Simonei Halep, cel mai probabil, s-ar fi încheiat.

„A fost o perioadă grea… A fost dificil de gestionat, dar acum este o altă poveste. Și mă simt ușurată, simt libertatea, simt că m-am întors în afaceri”, a spus Simona Halep.

„Prin ce am trecut nu este ușor, așa că nu pot să uit. Există un bagaj care, probabil, va rămâne mai mult timp și nu pot uita de la o zi la alta ce s-a întâmplat. Trebuie să mă descurc mai bine. Trebuie să-mi controlez emoțiile care se întorc. Sunt multe lucruri care nu sunt ușoare. Dar, bucuria, sper, mă va ajuta”, a mai spus sportiva, pentru AP.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *