Simona Halep, mărturisiri din infern! Ce a simțit când a aflat că e depistată pozitiv: „A fost ca și cum m-ar fi lovit un camion”

Simona Halep, mărturisiri din infern! Ce a simțit când a aflat că e depistată pozitiv: „A fost ca și cum m-ar fi lovit un camion”

Dubla campioană de Grand Slam a fost prinsă dopată cu roxadustat la US Open 2022 și a fost suspendată 4 ani. Ea a obținut la TAS reducerea suspendării la 9 luni și a putut reveni în competiții

Simona Halep, mărturisiri din infern! Ce a simțit când a aflat că e depistată pozitiv: „A fost ca și cum m-ar fi lovit un camion”

Simona Halep a revenit asupra subiectului într-un interviu acordat pentru Tennis Channel și care va apărea integral în această lună. Ea a povestit că a fost siderată când a primit vestea că a fost depistată pozitiv.

”A fost ca și cum m-ar fi lovit un camion. Când am primit e-mailul, eram: ‘Este o greșeală. Nu poate fi adevărat’. Da, a fost o durere foarte mare când s-a întâmplat asta și nu m-am gândit niciodată că pot trăi așa ceva.

A fost foarte, foarte dificil. În primul rând pentru că nu știam cum s-a întâmplat. Apoi, când am descoperit suplimentul contaminat, a fost un pic mai bine pentru că măcar știi ce s-a întâmplat. Dar da, totuși, a fost un dezastru să trăiesc această emoție”, a declarat Halep, conform tennis.com.

Halep s-a retras de la WTA Madrid

După ce TAS i-a redus suspendarea, Simona Halep a putut reveni în circuitul WTA. Ea a jucat până acum doar la WTA Miami, acolo unde a pierdut în primul tur în fața Paulei Badosa din Spania.

Fostul lider mondial a mărturisit că primul său joc oficial după suspendare a lăsat urme adânci. Halep a povestit faptul că 4 zile după joc nu a putut să se miște din cauza durerilor musculare.

Ea a primit un wild card la turneul WTA Madrid, însă nu a putut onora invitația. Ea a considerat că nu este refăcută complet pentru a reveni în circuitul WTA la cel mai înalt nivel și a preferat să se retragă.

Simona Halep a primit un wild card la Trophee Clarins, turneu de categorie WTA 125, care are loc în perioada 13-19 mai la Paris. Astfel, dubla campioană de Grand Slam este așteptată să revină pe terenul de tenis după accidentare.

Nu mai puțin de 8 jucătoare din Top 50 WTA sunt așteptate să ia parte la turneul WTA 125 Trophee Clarins: Emma Navarro, Sloane Stephens, Katie Boulter, Leylah Fernandez, Yue Yuan, Katerina Siniakova, Clara Burel şi Diane Parry.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *