Simona Halep speră degeaba să joace la Roland Garros. Un apropiat al sportivei explică cum se dau invitațiie la turneele mari

Simona Halep speră degeaba să joace la Roland Garros. Un apropiat al sportivei explică cum se dau invitațiie la turneele mari

Simona Halep a jucat un singur meci de la revenirea după suspendarea pentru dopaj. Fostul lider mondial s-a retras de la două turnee, iar la altele nu a primit wild-card. O personă care a făcut parte din stafful sportivei a dat verdictul cu privire la participarea acesteia la Roland Garros.

Cum se dau invitațiile la Roland Garros

Dubla câștigătoare de Grand Slam a revenit în circuitul WTA după un an și șapte luni, dar nu a jucat decât un meci de când i s-a ridicat suspendarea pentru dopaj. Simona Halep e evoluat la Miami Open, pe baza unui wild-card, și a fost eliminată în primul tur. De atunci, s-a confruntat cu probleme medicale și a fost nevoită să se retragă de la Oeiras și Madrid.

Simona Halep își dorește foarte mult să joace la Roland Garros, dar are nevoie de wild-card. Fostul antrenor al româncei, Artemon Apostu-Efremov, a dezvăluit că șanse minime ca aceasta să primească invitație pentru al doilea turneu de Grand Slam al anului, pe care l-a câștigat în 2018. În plus, el a explicat cum se acordă wild-cardurile  la toate competițiile majore din tenis.

Simona Halep, la Miami Open.

”Sunt turnee care vor dori să îi ofere Simonei wild-card, iar altele nu vor dori sau nu vor putea. De exemplu, la Grand Slam, ele sunt decise mult mai devreme, au niște obligații, niște schimburi de făcut cu Australia, cu SUA, cum e cazul turneului de la Roland Garros.

Doar Wimbledon-ul are o politică autonomă, celelalte cooperează. Fiecare are dreptul la părerea lui. Nu trebuie să o judecăm, putem să o acceptăm”, a declarat Artemon Apostu-Efremov, potrivit Sport.ro.

Artemon Apostu-Efremov a fost antrenorul Simonei Halep în 2020, când românca a câștigat turneul WTA 1000 de la Roma.
Turneul de la Roland Garros va avea loc în perioada 20 mai – 9 iunie.

Refuzată la Roma

După ce i-a expirat suspendarea din cazul de dopaj, Simona Halep spera să joace pe suprafața ei preferată, însă sezonul pe zgură se poate încheia fără româncă pe teren. Fostul lider mondial a așteptat un wild-card la turneul WTA 1000 de la Roma, dar organizatorii i-a spus pas, preferând să acorde invitații unor sportive din Italia.

Vezi și: Simona Halep e în culmea fericirii. Nu mai spera la așa ceva, dar visul se va împlini. ”Au semnat managerul, avocatul și Darren Cahill”

Singura variantă a fostului lider mondial de a juca pe zgură este turneul Internationaux de Strasbourg (WTA 500, 15-25 mai), singurul care se va mai disputa pe zgură în acest sezon de primăvară, până la Roland Garros.

Simona Halep, mesaj după retragerea uneia dintre rivalele sale

Garbine Muguruza, fost lider mondial și deținătoarea a două titluri de Grand Slam, a ales să-și încheie cariera la vârsta de 30 de ani, o decizie care a surprins pe mulți din lumea sportului. Decizia ibericei a venit după o perioadă de reflecție de peste un an de zile, timp în care aceasta a fost absentă de la toate turneele.

Simona Halep a reacționat după anunțul lui Garbine Muguruza și a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Cele două au fost de opt ori adversare la fileu.

Vezi și: Simona Halep, șanse majore să pună mâna pe zece milioane de dolari. ”Ne va ajuta mult”

Garbine Muguruza, îți doresc tot binele și te felicit pentru frumoasa ta carieră,” a scris Simona Halep pe Instagram, împărtășind o fotografie cu amândouă.

Ultima întâlnire dintre Simona Halep și Garbine Muguruza a avut loc la Roma, pe 20 septembrie 2020, și s-a încheiat cu victoria româncei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *