Simulare bacalaureat 2024. Limba română, prima probă a elevilor de clasa XII-a are loc luni

Simulare bacalaureat 2024. Limba română, prima probă a elevilor de clasa XII-a are loc luni

Peste 146.000 de elevi aflați în ultimul an de liceu vor da simularea examenului de Bacalaureat luni, 4 martie, prima probă fiind cea de limba și literatura română. Simularea va avea loc în peste 1.320 de școli desemnate ca centre de examinare.

Calendar simulare Bac 2024

Simularea examenelor naționale continuă în perioada 4-7 martie cu probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă.

Calendar:

4 martie – Proba E) a) – probă scrisă – Limba și literatura română

5 martie – Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului

6 martie – Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului și specializării

7 martie – Proba E) b) – probă scrisă – Limba și literatura maternă

Ce probe se dau la simulare Bac 2024

Probele scrise implică următoarele discipline: limba și literatura română – proba E) a), limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale) – proba E) b), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie – probele E) c) și E) d).

Cum se vor desfășura examenele la simulare bacalaureat 2024

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educației. Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore (pentru elevii de clasa a VIII-a), respectiv trei ore (pentru elevii din clasele terminale de liceu) – din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
La prima probă susținută, elevilor le vor fi distribuite, pe bază de semnătură de primire, codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele. Pe baza acestor coduri vor afla ulterior rezultatele obținute.

Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educație la simularea probelor Evaluării Naționale pentru clasele a VIII-a.

Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie 2024 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. Notele nu se trec în catalog, dar, dacă elevul sau părintele vrea acest lucru, notele se trec în catalog.

Obiectivul urmărit, spune Ministerul Educației, este îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens.

Calendar BAC 2024

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie – iulie, este următorul

17 – 19 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
19 – 20 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
19 – 21 iunie: Evaluarea competențelor digitale – proba D
25 – 27 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
1 iulie: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
2 iulie: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
4 iulie: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
5 iulie: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise și depunerea contestațiilor
9-11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor
12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *