Sinead O’Connor, mărturii cutremurătoare făcute cu puțin timp înainte să moară: “Îmi doream doar să strig și să mă eliberez” – Chinurile inimaginabile la care a fost supusă artista

Sinead O’Connor, mărturii cutremurătoare făcute cu puțin timp înainte să moară: “Îmi doream doar să strig și să mă eliberez” – Chinurile inimaginabile la care a fost supusă artista

“Nu exista terapie când am crescut, așa că motivul pentru care am intrat în muzică a fost terapia. Pentru mine a fost un șoc să devin un star pop. Nu asta îmi doream. Îmi doream doar să strig și să mă eliberez”, le-a povestit cântăreața celor de la Sky, relatează Ziare.com.

În copilărie, Sinead a fost abuzată de mama ei, care a obligat-o să trăiască în grădină “24/7 timp de o săptămână sau două”.

Sinead a explicat: “Țipam, implorând-o să mă lase să intru. Mi-am petrecut întreaga copilărie fiind bătută din cauza condițiilor sociale în care trăia mama mea”.

După ce un profesor de muzică i-a descoperit talentul fantastic, lui Sinead i s-a sugerat să intre în rândul lumii. “Mi-au spus să îmi las părul să crească, să port fuste scurte și tocuri înalte, machiaj și toate chestiile astea. Și să scriu cântece care nu ar însemna nimic, dar eu vin dintr-o țară în care erau revolte pe străzi din cauza pieselor. Pentru asta este arta”.

Primul soț al lui Sinéad, John Reynolds, explică ce a inspirat-o pe Sinead să se radă în cap: “Este o declarație puternică pentru o femeie, care spune: Nu te pune cu mine”.

Mamă a patru copii, Sinead O”Connor a trecut în urmă cu un an şi jumătate prin decesul fiului ei Shane, în vârstă de 17 ani, care s-a sinucis în ianuarie 2022, după ce a fugit din clinica unde era sub supraveghere pentru tentative de suicid.

În ultimul ei mesaj postat pe Twitter, cântăreața a făcut public o fotografie cu fiul ei, ce a fost însoțită de un mesaj: „Am trăit ca o creatură de noapte de atunci. A fost iubirea vieții mele, lampa sufletului meu”.

În 2018, artista şi-a schimbat numele în Shuhada” Sadaqat, când s-a convertit la islam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *