Situație critică la Dinamo! Zeljko Kopic le-a mai dat o veste proastă suporterilor dinamoviști: toate detaliile

Situație critică la Dinamo! Zeljko Kopic le-a mai dat o veste proastă suporterilor dinamoviști: toate detaliile

În conferința presă premergătoare meciul cu Universitatea Cluj, tehnicianul croat a anunțat accidentarea lui Astrit Selmani, însă nu a oferit detalii despre ce probleme are acesta și cât va lipsi de pe teren.

Zeljko Kopic nu-l va avea pe Astrit Selmani pentru ultimele meciuri ale lui Dinamo

Din câte se pare, accidentarea lui Astrit Selmani este mai gravă decât s-a crezut la prima vedere și fotbalistul adus la Dinamo la mijlocul lunii februarie nu va mai putea fi folosit de Zeljko Kopic în acest final de sezon.

”S-a accidentat la încălzire. A simțit ceva la genunchi. Inițial, n-am crezut că este ceva serios, dar s-a dovedit o mare lovitură recepționată de noi. O accidentare foarte serioasă”, a declarat o sursă din cadrul clubului, pentru gsp.ro.

Problemele medicale ale atacantului în vârstă de 26 de ani vin într-un moment extrem de dificil pentru ”câini”, care nu-l vor avea în acest final de sezon nici pe Hakim Abdallah, suspendat pentru 6 jocuri după ce a fost eliminat direct pentru un fault extrem de dur asupra lui Romario Benzar în partida pierdută în deplasare cu FC Botoșani.

În etapa a 8-a a play-out-ului din SuperLiga, Dinamo joacă în deplasare cu U Cluj, sâmbătă 4 mai, de la ora 20:00. În ultima rundă, elevii lui Zeljko Kopic primesc vizita celor de la UTA Arad, duminică, 12 mai, de la ora 21:30.

Înaintea ultimelor 2 etape, ”câinii” se află pe penultimul loc în clasament, direct retrogradabil, cu 21 de puncte, la egalitate cu lanterna Poli Iași. Pe pozițiile de baraj se află FC U Craiova (22 de puncte) și FC Voluntari (23 de puncte), iar FC Botoșani (24 de puncte) este pe loc de salvare directă.

Vestiarul lui Dinamo stă pe un butoi cu pulbere

Florin Prunea a discutat despre bugetul imens pe care Dinamo l-a cheltuit din iarnă. Conform fostului președinte al dinamoviștilor, aceștia ar fi cheltuit un buget apropiat de rigorile play-off-ului.

Stelistul Tudorel Stoica este de părere că la Dinamo trebuia să fie adus un antrenor român care să cunoască tradiția echipei. Pe lângă acest lucru, el a susținut că aducerea străinilor fără calitate a dus la căderea clubului pe ultimele locuri.

Administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre zvonurile conform cărora atmosfera din vestiarul de la Dinamo ar fi una tensionată. Acesta a confirmat informația conform căreia fotbaliștii români nu ar fi mulțumiți de antrenorul Zeljko Kopic, care le-ar oferi prea puține șanse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *