Slovacii l-au ales sâmbătă președinte pe candidatul anti Ucraina

Rmag Breaking News

Aliatul populist al guvernului din Slovacia, Peter Pellegrini, pare să aibă asigurată victoria la alegerile prezidenţiale care au avut loc sâmbătă, după numărarea a 96% din buletinele de vot, informează duminică AFP.

Peter Pellegrini a obţinut 53.55% din voturi faţă de 46,44%, cât a reuşit să strângă diplomatul pro-european Ivan Korcok, potrivit datelor publicate de Oficiul de Statistică din Slovacia.

Korcok şi-a recunoscut înfrângerea şi şi-a felicitat adversarul.”Aş dori să îl felicit pe câştigătorul alegerilor, Peter Pellegrini”, a declarat presei şi susţinătorilor săi fostul ministru de externe.

El şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că „Peter Pellegrini va fi independent şi că va acţiona conform propriilor convingeri şi fără ordine”, o aluzie clară la „alianţa dintre viitorul preşedinte şi şeful guvernului Robert Fico”.

Totodată, el şi-a criticat adversarul pentru „o campanie netransparentă”.”Se pare că este posibil să deveniţi preşedinte al Republicii Slovace prin răspândirea urii”, a spus el.

Deşi prerogativele sale sunt limitate, preşedintele ratifică tratatele internaţionale, numeşte principalii judecători şi este comandantul-şef al forţelor armate. El poate, de asemenea, să se opună legilor adoptate de Parlament.

The post Slovacii l-au ales sâmbătă președinte pe candidatul anti Ucraina appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *