Smiley şi Damian & Brothers lansează un nou super hit

RMAG news

Damian & Brothers şi Smiley au lansat piesa „S-a furat mireasa”, un „complot pe note muzicale” care rezolvă prin dans şi voie bună cel mai fierbinte capitol al nunţilor româneşti: furatul miresei, dar mai ales recuperarea ei de către naş sau mire, informează un comunicat al Hahaha Production.

„‘S-a furat mireasa’ este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum opt ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa ‘În staţie la Lizeanu’, care a rupt orice top în România. Şi hai că am pregătit un nou super hit, care să ridice topurile şi oamenii de pe scaune. Povestea domnişoarei trebuia să se transforme într-una a miresei. Relaţiile evoluează, dar aici se fură mireasa, nu mai pleacă ea. Cine o găseşte primu’ dintre mine şi Smiley? Vedem în clip”, a declarat Damian Drăghici, citat în comunicat.

Coproducţie HaHaHa Production şi We Are Family Records, piesa „S-a furat mireasa” are muzica semnată de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Damian Draghici, Şerban Cazan şi Petru Alexandru Stancu, versurile scrise de Andrei Tiberiu Maria şi Petru Alexandru Stancu. Producţia este realizată de Şerban Cazan şi Damian Drăghici.

„Orice întâlnire cu Damian Drăghici ajunge să fie o petrecere, o sărbătoare extrem de creativă şi molipsitor de veselă fie ea în staţie la Lizeanu sau într-un cort de nuntă. Damian este un artist mare, pe care eu îl apreciez enorm, iar a face muzică împreună este mereu o bucurie nebună. Compunem, cântăm, dansăm împreună, iată că mai furăm şi câte o mireasă, dar ce mă bucură cel mai tare e că ajungem să primim la cheful nostru pe oricine ne aude”, a spus Smiley despre noua piesă.

The post Smiley şi Damian & Brothers lansează un nou super hit appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *