Șofer român prins cu marfă de 350.000 de euro furată în aceeași noapte, de la 130 km distanță, și lăsat să plece după control, în Germania

Șofer român prins cu marfă de 350.000 de euro furată în aceeași noapte, de la 130 km distanță, și lăsat să plece după control, în Germania

În timpul unui control pe Autobahn 44, lângă Werl (raionul Soest), vameșii au dat peste o dubă cu bunuri furate de la o firmă din Baunatal în valoare de aproximativ 350.000 de euro. Șoferul român a fost lăsat să plece, după control, scrie cotidianul regional german Hessische /Niedersächsische Allgemeine.

Vameșii au găsit în duba românului, care era înmatriculată în Polonia, în jur de 200 de cutii cu tehnologie pentru sisteme fotovoltaice, a anunțat joi un purtător de cuvânt al biroului vamal principal din Bielefeld. Purtătorul de cuvânt al poliției din Kassel, Matthias Mänz, a confirmat descoperirea.

Întrucât șoferul în vârstă de 43 de ani nu a putut furniza niciun document pentru marfă, vameșii au sunat la secția de poliție responsabilă din Soest. S-a dovedit că tehnologia fusese furată în aceeași noapte, în timpul unei spargeri la depozitul unei companii de tehnologie solară din Baunatal, Hesse, MG Solar, abia deschisă. Acolo se desfășurau cercetări penale, locația fiind la 130 de km vest de locul unde a fost interceptată duba.

Potrivit purtătorului de cuvânt al sediului poliției Kassel, încă se cercetează în ce măsură șoferul de 43 de ani din România a avut vreo legătură cu spargerea de duminică seara. Prin urmare, nu a fost arestat și a fost lăsat să plece.

Bunurile furate, invertoare pentru sisteme fotovoltaice și stații de încărcare de perete pentru vehicule electrice au fost confiscate de polițiști.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *