Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Decizia nu e definitivă

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Decizia nu e definitivă

Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătăţii în perioada ianuarie 2018-noiembrie 2019, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare pentru luare de mită într-un dosar din 2020, a decis vineri, 26 aprilie, Tribunalul Cluj, potrivit Agerpres. Decizia poate fi atacată în 10 zile.

„Condamnă inculpata P.S. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale)”, se arată în soluţia instanţei clujene.

De asemenea, Sorina Pintea nu are voie să își exercite dreptul de a fi aleasă în autorităţi publice, iar instanța a decis confiscarea sumei de 10.000 de euro de la fostul ministru PSD al Sănătăţii.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Pintea, acuzată că a primit mită 10.000 de euro și 120.000 de lei

La sfârşitul lunii aprilie 2020, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată, acuzată că a primit mai întâi 10.000 de euro și apoi 120.000 lei, ca procent dintr-un contract de achiziții publice.

Conform rechizitoriului, în perioada noiembrie 2019-februarie 2020, Pintea, care era manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, a primit printr-un intermediar, în două tranşe, 10.000 de euro şi 120.000 lei, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect „proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente” din Spitalul Județean.

Pe 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, a transmis atunci DNA.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *