Soție de politician condamnată la închisoare pentru că vindea haine contrafăcute

Soție de politician condamnată la închisoare pentru că vindea haine contrafăcute

Ea a fost acuzată că magazinul pe care îl deține, în centrul orașului Pitești, vinde haine, parfumuri și pantofi sub mărci renumite, dar care, in realitate erau false. În total, 15 companii celebre au fost numite în procesul în care e inculpată Lavinia Bughiu. Ea a fost condamnată la 8 luni de închisoare. Hotărârea nu este, însă, definitivă și poate fi atacată. Instanța i-a impus, de asemenea, să presteze muncă în folosul comunității timp de 40 de zile și să plătească daune morale în valoare de mii de euro. 

Totuși, Bughiu nu va executa cele 8 luni de închisoare. Magistraţii au decis suspendarea sub supraveghere, timp de doi ani, a executării pedepsei.

În schimb, soția vicepreședintelui CJ Argeș e obligată să plătească mai multor firme prejudiciate suma totală de 12.360 de euro. Plus 800 de lei cheltuieli de judecată.

Totodată, instanţa a dispus ca inculpata „să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 40 de zile, în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş sau în cadrul Primăriei municipiului Piteşti”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *