Șovăielile alianței PSD-PNL privind candidatul la Primăria București. Cum a ajuns Coaliția la un pas de situația liberalilor din 2016

Șovăielile alianței PSD-PNL privind candidatul la Primăria București. Cum a ajuns Coaliția la un pas de situația liberalilor din 2016

PSD și PNL sunt în cumpănă privind candidatura din partea lor a medicului Cătălin Cîrstoiu, cu toate că până la urmă vor merge pe mâna acestuia, pentru a evita un moment precum 2016, când liberalii au schimbat candidații ca pe șosete.

Problemele de imagine ale lui Cătălin Cîrstoiu, lipsa de tracțiunea a acestuia și slaba conlucrare PSD-PNL la nivelul Capitalei i-a determinat pe liderii PSD și PNL să discute luni după-amiază dacă pot continua sau nu cu varianta independentului lipit de cele două mari partide.

În interiorul Coaliției, în funcție de tabără, fiecare a văzut un alt vinovat de situația din București. În spatele ușilor închise, liberalii dau vina pe social-democrați că au încercat retragerea lui Cîrstoiu, pentru ca apoi să fie susținut Cristian Popescu Piedone.

În schimb, cei din PSD au susținut că liberalii mimează implicarea în campania lui Cîrstoiu, până la sabotarea acestuia. Totuși, de remarcat că în interior social-democrații sunt și ei divizați, fiind o ruptură între Gabriela Firea și echipa Ciolacu, cu toate că șefa PSD București este una din coordonatoarele campaniei lui Cîrstoiu.

Cu tot acest tablou general și cu un candidat care pare că nu le va da bătăi de cap lui Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone, PSD și PNL au hotărât că e prea târziu pentru a veni cu un nume-surpriză, care să nu fie un dezastru pentru Coaliția guvernamentală. Așa că lunea viitoare ar trebui să fie depusă candidatura lui Cîrstoiu, în condițiile în care premierul Marcel Ciolacu e plecat în Orientul Mijlociu, iar liberalii mai au un BPN de validare de candidaturi miercuri seară, potrivit informațiilor Libertatea.

Trei luni cu ghinion politic

PSD și PNL și-au adus aminte de trecut, de situația din 2016, când liberalii au fost nevoiți să improvizeze, iar pe listă să fie al patrulea candidat din o perioada tumultoasă de trei luni de negocieri și retrageri succesive.

Epopeea PNL a început în 2016 prin lupta internă Cristian Bușoi – Ludovic Orban. Bușoi se bucura la acea vreme de sprijinul lui Klaus Iohannis, care chiar s-a afișat cu actualul europarlamentar. Însă, Bușoi nu reușea deloc să crească în sondaje, o problema care se lovește și candidatul Cîrstoiu în prezent, potrivit informațiilor Libertatea, deși în sondajele comandate de cele două partide urmează să fie prezentat „progresul” medicului.

Pe 22 februarie 2016, în urma unei ședințe a comisiei de unificare PNL-PDL (cele două partide încă își armonizau programele), Bușoi a fost retras, iar propunerea a fost Ludovic Orban. Aesta își mai încercase norocul la Primăria Bucureștiului și la alegerile din 2008, dar a fost pe locul patru, după Sorin Oprescu (independent), Vasile Blaga (PDL) și Cristian Dumitrescu (PSD).

La două luni după anunțul candidaturii lui Orban, pe 11 aprilie 2016, acesta și-a anunțat retragerea din cursa pentru Capitală și demisia din toate funcțiile politice, după ce a fost plasat sub control judiciar într-un proces de corupție (în care ulterior a fost achitat).

Majoritatea largă funcționa și în 2016

O zi mai târziu, liberalii deja aveau candidatul, pe Marian Munteanu, fost lider al studenților în anii 90, devenit ăntre timp un politician cu idei controversate. Omul care îl aducea aproape de mână pe al treilea candidat, și el tot efemer, era Teodor Atanasiu, cunoscut sforar din PNL. Conducerea PNL la acea vreme a votat cu o largă majoritate această propunere, fiind o singură abținere, a lui Dan Motreanu.

După mai puțin de zece zile, pe 20 aprilie, Munteanu și-a retras candidatura. În aceeași zi, Cătălin Predoiu anunța că el va fi candidatul pentru București, mai ales că la acea vreme conducea și organizația din Capitală. Practic, cu doar câteva zile înainte de expirarea depunerii candidaturilor pentru alegerile locale, în acel an pe 5 iunie, PNL ajungea la al patrulea candidat.

Liberalii nu au vrut în 2016 să-l susțină pe independentul Nicușor Dan, mult mai bine poziționat. Dovadă a fost și rezultatul la urne. Gabriela Firea (PSD) a câștigat cu 42,97%, Nicușor Dan a obținut 30,52%, iar Predoiu doar 11,18%. Organizația PNL din București a fost în 2016 penultima în clasamentul performanței electorale, singurul județ pe care l-au depășit fiind Buzăul.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *