Spitalele din Gaza, supraaglomerate în urma bombardamentelor israeliene, rămân fără rezerve. 1.000 de palestinieni sunt prinși sub dărâmături

Spitalele din Gaza, supraaglomerate în urma bombardamentelor israeliene, rămân fără rezerve. 1.000 de palestinieni sunt prinși sub dărâmături

În timp ce locuitorii din Gaza se pregătesc pentru ofensiva terestră israeliană, după mai multe zile de lovituri aeriene intense şi de blocada impusă ca răspuns la asaltul grupării militante palestiniene Hamas, un oficial din Ministerul Sănătăţii local, Ashraf Al-Qidra, se întreabă cum vor face faţă spitalele, scrie luni, 16 octombrie, agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Medicii se luptă să ajute un număr tot mai mare de pacienţi, inclusiv copii răniţi în atacurile aeriene, în spitalele supraaglomerate care nu mai dispun de medicamente şi combustibil din cauza blocadei. Doar cele mai acute cazuri se operează pentru că nu sunt suficiente resurse, spun medicii.

Spitalele din enclavă mai au rezerve de combustibil doar pentru 24 de ore, ceea ce pune în pericol mii de pacienţi, a declarat luni Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

Bilanțul victimelor din Fâșia Gaza continuă să crească

Cel puţin 2.750 de palestinieni au fost ucişi şi 9.700 răniţi începând din 7 octombrie, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii din Gaza.

Peste 1.000 de palestinieni sunt prinşi sub dărâmăturile din Gaza, a anunţat luni Eyad Al-Bozom, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al Hamas, într-un comunicat de presă, avertizând asupra unei crize umanitare şi de mediu.

La rândul său, Ashraf Al-Qidra a făcut apel la oameni să se îndrepte către spitalul Shifa, cel mai mare dintre cele 13 unităţi medicale publice din teritoriu, pentru a dona sânge.

“Dacă spitalul nu mai funcţionează, întreaga lume va fi responsabilă pentru viaţa a sute şi mii de pacienţi care se bazează pe serviciile noastre, în special de la Shifa”, a spus Qidra.

Shifa deserveşte întreaga Fâşie Gaza, dar mai direct pe cei aproximativ 800.000 de oameni care trăiesc în oraşul Gaza.

Israelul a promis că va “demola” Hamas

Israelul desfăşoară cele mai puternice bombardamente aeriene şi este de aşteptat să lanseze o ofensivă terestră în Gaza, una dintre cele mai dens populate zone din lume, cu 2,3 milioane de locuitori.

Israelul a promis că va anihila Hamas ca represalii pentru atacul combatanţilor acestei mişcări asupra unor oraşe israeliene în urmă cu nouă zile, în care au fost împuşcaţi bărbaţi, femei şi copii şi capturaţi ostatici, cele mai grave violenţe asupra civililor din istoria ţării.

Aproximativ 1.400 de israelieni fost uciși în acest atac surpriză. Imaginile de pe telefoanele mobile şi informaţiile anunțate de serviciile medicale şi de urgenţă au descris o serie de atrocităţi comise în oraşele şi kibbuțurile invadate.

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT Israelul evacuează locuitorii de la granița cu Libanul și spune că Hamas deține 199 de ostatici. Oamenii așteaptă deschiderea frontierei dintre Gaza și Egipt

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *