Sportivii ruși au primit permisiunea să participe la Jocurile Paralimpice organizate anul viitor la Paris

Sportivii ruși au primit permisiunea să participe la Jocurile Paralimpice organizate anul viitor la Paris

Decizia a fost luată prin vot de Comitetul Paralimpic Internațional (IPC), care s-a împotrivit suspendării calităţii de membru a Rusiei din cauza războiului cu Ucraina, transmite DPA, conform Agerpres.

Potrivit rezultatului privind participarea sportivilor ruși la competiția de anul viitor de la Paris, 74 de asociații membre au fost împotriva suspendării totale „pentru încălcarea obligaţiilor sale constituţionale”, 65 au votat în favoarea acesteia, iar 13 s-au abţinut, la Congresul IPC din Bahrain.

Rezultatul unui al doilea vot privind posibilitatea ca rușii să concureze având simboluri naționale sau ca sportivi neutri este așteptat în cursul zilei de astăzi.

Rusia a invadat Ucraina cu câteva zile înainte de desfășurarea Jocurilor Paralimpice de iarnă din 2022 de la Beijing. Atunci, atât Rusia, cât şi Belarus au fost excluse, în ajunul ceremoniei de deschidere.

Jocurile Paralimpice de la Paris vor avea loc între 28 august – 8 septembrie 2024.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *