Srilankez condamnat după ce a ucis un străin la București, i-a înfășurat trupul în covor și l-a aruncat în Lacul Morii, prins în Germania, la 33 de ani de la crimă

Srilankez condamnat după ce a ucis un străin la București, i-a înfășurat trupul în covor și l-a aruncat în Lacul Morii, prins în Germania, la 33 de ani de la crimă

Un bărbat de 52 de ani din Sri Lanka, condamnat pentru o crimă comisă într-un apartament din București în anul 1991, a fost prins miercuri, 3 ianuarie, în Germania. Bărbatul era urmărit internațional din 2013, după ce a fost condamnat la 19 ani de închisoare, anunță Poliția Română.

Bărbatul a fost prins aseară în orașul Moers, la ora 21.45, în urma schimbului de informaţii realizat între Poliția Română cu autoritățile din Germania.

„În fapt, în decembrie 1991, bărbatul a ucis un cetăţean străin, după care l-a legat şi înfăşurat în covorul din locuinţa sa, situată în Bucureşti şi l-a transportat în cartierul Crângaşi, aruncându-l în Lacul Morii. Pentru fapta comisă, cel în cauză a fost condamnat la 19 ani de închisoare”, a transmis Poliția Română.

Bărbatul a fost dat în urmărire internațională pe 14 octombrie 2013, după ce Tribunalul București a emis pe numele său un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

„În perioada 13 octombrie 2023 – 3 ianuarie 2024, întrucât au existat informaţii că persoana se află pe teritoriul Germaniei, Biroul Sirene România a efectuat schimb de date şi informaţii cu Biroul Sirene Germania, în vederea depistării celui în cauză”, precizează Poliția Română.

În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, precizează Poliția.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *