Statutul lui Prigojin în Belarus este incert, iar serviciul său de presă anunță că liderul Wagner va răspunde la întrebările presei „când va putea”

Serviciul de presă al companiei Concord a lui Evgheni Prigojin a răspuns unei solicitări a postului american de televiziune CNN, care i-a cerut să ofere informații despre locul unde se află în prezent șeful Wagner, după rebeliunea abandonată de sâmbătă, precizând că acesta “va răspunde la întrebări când va putea”.

CNN a întrebat: “Nu a existat niciun mesaj de la Evgheni Viktorovici Prigojin de ieri seară. Ați putea clarifica unde se află acum și dacă într-adevăr a acceptat condițiile propuse de președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko?”.

Răspunsul a fost următorul: “Toate întrebările dumneavoastră au fost transmise lui Evgheni Viktorovici (Prigojin). El transmite salutări tuturor și va răspunde la întrebări atunci când va avea posibilitatea unei comunicări adecvate”.

Prigojin a fost văzut ultima dată părăsind orașul Rostov pe Don sâmbătă seara târziu, într-un SUV negru, după ce Kremlinul a anunțat că Aleksandr Lukașenko a negociat un acord prin care liderul Wagner a fost de acord să meargă în Belarus și să pună capăt rebeliunii sale.

Prigojin nu a confirmat până acum întelegerea cu liderul belarus. El a transmis doar că a fost de acord să oprească “marșul dreptății” spre Moscova pentru a evita vărsarea de sânge.

Belta, agenția oficială de știri din Belarus, a anunțat duminică, 25 iunie, că Lukașenko a discutat din nou la telefon cu președintele rus Vladimir Putin, în cursul dimineții.

Oficialii belaruși au declarat pentru CNN că nu au detalii despre care va fi statutul lui Prigojin în Belarus și nu au putut confirma dacă șeful Wagner a ajuns deja în țară.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *