Stewardesa moartă la Spitalul Bagdasar la 10 zile după internare: doctorii, sancționați cu „mustrare”. Au spus că ea a refuzat operația, dar nu au documentul

Stewardesa moartă la Spitalul Bagdasar la 10 zile după internare: doctorii, sancționați cu „mustrare”. Au spus că ea a refuzat operația, dar nu au documentul

Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România (CMR) a luat decizia să îi sancționeze pe medicii Mircea Gorgan și Narcisa Bucur cu o mustrare. Neurochirurgii de la Spitalul bucureștean Bagdasar-Arseni, care se ocupau de tânăra însoțitoare de bord de 36 ani și care nu au operat-o de un hematom imediat după internare, în martie 2021, s-au apărat spunând că pacienta a refuzat operația. Nici ei, nici spitalul nu au putut dovedi însă existența unui refuz în scris, așa cum cere Legea drepturilor pacientului. 

Investigația privind moartea Ecaterinei Emacu, însoțitoare de bord, în aprilie 2021, care a fost operată la Spitalul Bagdasar-Arseni la 11 zile de la prima internare și la 10 zile după ce a ajuns în acest spital, primește două noi concluzii: una de la Colegiul Medicilor, alta de la Institutul Național de Medicină Legală (INML), care a refăcut expertiza în cazul acesteia. 

Comisia Superioară a CMR a motivat decizia mustrării pentru că „lipsa consimțământului informat nu a avut un impact determinant asupra stării de sănătate a pacientei, această omisiune constituind strict o abatere deontologică”, prin urmare a decis doar o mustrare ca sancțiune. 
Legiștii vorbesc tot de un refuz verbal al tinerei, dar arată și că modificările dintr-un Computer Tomograf (CT) din 19 martie 2021 „îndeplineau criteriile ghidurilor de intervenție chirurgicală de evacuare a hematomului”. Ea a fost operată abia 5 zile mai târziu, pe 24 martie 2021, și a decedat pe 3 aprilie 2021.

De peste doi ani, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 și polițiștii de la Direcția Omoruri fac cercetări în cazul ei.

Libertatea a relatat cazul, iar oamenii legii încearcă să afle, în principal, dacă intervenția s-a făcut cu întârziere. Tânăra a fost operată de un hematom subdural în emisfera stângă a creierului – o acumulare de sânge între una dintre membranele meningelui și creier – la 11 zile după prima internare.

Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România a luat decizia să îi sancționeze pe profesorul Mircea Gorgan și pe doctorița Narcisa Bucur. Cu mustrare. De ce?

Mircea Gorgan și Narcisa Bucur. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea / YouTube

Pacientul trebuie să își asume „în scris”

Completul condus de medicul Sorin Vidican a concluzionat că, din documentele puse la dispoziție de spital, „reiese că nu există consimțământul informat în formă scrisă, solicitat la internare pacientei Emacu Ecaterina”, iar Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni (SCUBA) nu deține acest document.

Solicitarea consimțământului informat al pacientei precum și refuzul acesteia sunt prevăzute în mai multe acte normative, reține comisia. Printre ele, Legea drepturilor pacientului, nr. 46/2003.

„Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului”, specifică articolul 13 din Legea drepturilor pacientului.

Colegiul Medicilor subliniază sintagma „în scris”. Ei citează și din Codul de Deontologie Medicală, care reține două articole asemănătoare.

Decizia a fost luată la sfârșitul lunii iunie 2023 și comunicată familiei în luna august 2023.

De ce s-a dat mustrare

Comisia Superioară a motivat decizia mustrării prin faptul că „lipsa consimțământului informat nu a avut un impact determinant asupra stării de sănătate a pacientei, această omisiune constituind strict o abatere deontologică”.

Pentru că, spune Colegiul Medicilor, „nu au existat abateri de la buna practică medicală”.

Totuși, doctorii menționează că motivul pentru tergiversarea intervenției neurochirurgicale au fost „investigațiile efectuate pacientei și refuzul acesteia, în stare de conștiență, de a fi operată”.

Refuz care lipsește însă în scris.

Ce spun legiștii 

Tot despre un refuz verbal vorbesc și legiștii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML), care au refăcut expertiza în cazul morții tinerei, după ce prima avea concluzii de 6 rânduri.

Aceștia arată că modificările dintr-un Computer Tomograf (CT) din 19 martie 2021 „îndeplineau criteriile ghidurilor de intervenție chirurgicală de evacuare a hematomului”. 

Ea a fost operată abia 5 zile mai târziu, pe 24 martie 2021, și a decedat pe 3 aprilie 2021.

Mormântul Ecaterinei Emacu. Foto: Vlad Chirea

Expertizele inițiale, făcute de colegii medicului acuzat

Decizia Comisiei Superioare este definitivă. În primă fază, Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor București respinsese plângerea familiei tinerei.

În februarie, Libertatea arătase cum au ajuns colegi de comisie profesională ai unui doctor cercetat pentru moartea tinerei de 36 de ani să întocmească ei expertiza.

Primele două rapoarte de specialitate care urmau să fie analizate de comisia de disciplină erau semnate de prof. univ. dr. Ștefan Ioan Florian și dr. Aurel Mohan, ambii colegi în Comisia de neurochirurgie din cadrul Colegiului Medicilor din România cu doctorul cercetat, Mircea Gorgan.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *