Suedia este și ea reticentă în privința extinderii Schengen. „Mai întâi, trebuie reformat sistemul în sine”

Suedia este și ea reticentă în privința extinderii Schengen. „Mai întâi, trebuie reformat sistemul în sine”

Ministrul suedez pentru Migrație a declarat marți, 5 decembrie, că țara sa are îngrijorări în ceea ce privește capacitatea țărilor UE de a controla migrația și de a-și apăra granițele externe. Anunțul vine în contextul în care alte două țări, Austria și Olanda, blochează extinderea Schengen cu România și Bulgaria.

„Vorbim despre o extindere a Spațiului Schengen, dar înainte trebuie reformat sistemul în sine. Europa trebuie să fie și ea pregătită. Este un sentiment al urgenței, dar toată lumea știe că este un moment crucial. Nu trebuie reformat doar sistemul de migrație, ci și sistemul Schengen” a spus Maria Stenergard, ministrul suedez pentru Migrație, înaintea reuniunii JAI de la Bruxelles, potrivit Digi24.

„Trebuie să preluăm controlul asupra migrației, cu granițe solide, astfel încât să putem face distincția dintre cei care fug de război și persecuție și care au nevoie de ajutor în UE și cei care nu fug de război și persecuție și nu au dreptul să intre în UE. În plus, avem nevoie de o mai mare solidaritate între statele UE”, a adăugat ea.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, care are loc pe 4 şi 5 decembrie, nu are pe agendă un vot privind aderarea României şi Bulgariei la spațiul de liberă circulație.

Istoricul blocării României la Schengen

Pe 8 decembrie 2022, Austria a blocat aderarea României la Schengen, votând împotrivă în Consiliul JAI de la Bruxelles și aducând drept argument criza migranților. Olanda a votat împotriva admiterii Bulgariei, care a fost însă cuplată cu România, cele două țări fiind evaluate împreună.

Președintele Klaus Iohannis a declarat pe 29 iunie anul acesta că aderarea României la Schengen va fi pusă pe agenda Consiliului JAI doar când vor exista indicii clare care să arate că există consens, pentru ca România să nu mai fie din nou refuzată de Austria.

Pe 26 august, ministrul de interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit la Viena cu omologul său Gerhard Karner, iar acesta din urmă a spus că Austria își menține poziția împotriva extinderii spațiului Schengen.

Pe 15 septembrie, Marcel Ciolacu a anunțat că România va ataca Austria la Curtea Europeană de Justiție, dacă guvernul de la Viena își va menține vetoul pe Schengen la Consiliul miniștrilor de interne ai UE care va avea loc în decembrie. Pe 27 octombrie, președintele Iohannis a lăsat de înțeles că acționarea Austriei în judecată la CJUE pentru Schengen este incertă, afirmând că „este o chestiune juridică foarte complicată”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *