Fuga din armată este o opțiune periculoasă pentru soldații ruși, dar una la care tot mai mulți apelează, pentru a se sustrage mobilizării interminabile de pe frontul ucrainean, scrie publicația independentă rusă The Moscow Times, care citează statisticile organizațiilor umanitare.
Apelurile de ajutor ale soldaților ruși care vor să dezerteze din războiul din Ucraina aproape s-au dublat în ultimele luni, a declarat pentru The Moscow Times organizația Idite Lesom („Pierde-te”), care îi ajută pe ruși să evite luptele.
Reprezentanții organizației au declarat că au primit 577 de astfel de cereri între septembrie și noiembrie, o creștere de 89% față de cele 305 primite între iunie și august.
Din aprilie, avocații și voluntarii de la Idite Lesom au consiliat peste 1.000 de militari care încearcă să dezerteze. Dintre aceștia, mai mult de jumătate au cerut ajutor în toamnă.
Cel mai mare număr de tentative de dezertare a fost înregistrat în octombrie (218), iar cel mai mic în iunie (54 de cazuri). Luna trecută, 175 de persoane au încercat să fugă din armată – mai puține decât în septembrie și octombrie, dar mai multe decât în celelalte luni.
Motivul? „A trecut un an de la începutul mobilizării. Dacă unii oameni mai aveau încă speranțe că vor putea pleca acasă după o anumită perioadă de serviciu, acum nu mai există astfel de iluzii”, a explicat pentru The Moscow Times Serghei Krivenko, directorul „Grajdanin. Armia. Pravo” („Cetățean. Armată. Drepturi”), o organizație care militează pentru drepturile omului.
„Militarii văd că nu există o rotație, că până și bărbații grav răniți sunt trimiși înapoi pe front după ce au fost spitalizați”, a adăugat el.
Din spital, înapoi pe front
Grigori Sverdlin, șeful Idite Lesom, a declarat că majoritatea militarilor aleg să dezerteze după ce sunt răniți și tratați în spitalele rusești.
Pavel, un moscovit care a servit în Ucraina, a decis să dezerteze din unitatea sa după ce a fost rănit grav de două ori. El a fost de acord să vorbească cu The Moscow Times sub rezerva anonimatului.
„Eram sigur că voi putea să mă plâng de rana mea de la picior”, și-a amintit Pavel. „Să spun că mi-a fost atins un nerv și să mă duc la un terapeut cu o plângere de tulburare de stres post-traumatic”, a adăugat el.
Dar, în cele din urmă, nu a existat nicio comisie medicală pentru rănirea sa, iar Pavel a fost trimis înapoi la postul său imediat ce și-a încheiat tratamentul.
În momentul în care s-a întors pe front, detașamentul lui Pavel „trecuse prin schimbări”. „Condamnații erau îngrămădiți acolo. Nu s-au atins de mine timp de o săptămână, m-au lăsat să mă instalez în tranșee și să mă obișnuiesc”, a spus el.
„În a doua săptămână, am primit misiunea de a căra muniție. În timp ce alergam printr-o zonă împădurită, un quadrocopter a aruncat o încărcătură chiar sub picioarele mele. A fost o rană gravă, cu multă pierdere de sânge”, și-a amintit Pavel.
„Printr-un alt miracol, am reușit să scap datorită unui camarad care m-a cărat pe umeri până în zona verde. De data aceasta, tratamentul a fost lung, iar eu am suferit o insuficiență renală”, a spus el.
Pavel a spus că a înțeles că va fi trimis înapoi pe front după acest tratament dacă nu ia măsuri. El a decis să dezerteze înainte de încheierea următoarei perioade de concediu. A părăsit Rusia cu ajutorul unor activiști pentru drepturile omului și acum caută azil într-o țară pe care nu a menționat-o.
Dezertarea, o opțiune periculoasă
Potrivit lui Krivenko, în ciuda creșterii numărului de dezertări, puțini oameni încearcă totuși să evadeze din zona de război, deoarece șansele de a fi prinși sunt mari.
Patrulele militare caută dezertorii în zonă, care sunt adesea reținuți într-o închisoare de campanie, pentru ca mai apoi să fie trimiși înapoi pe front.
Cazurile de dezertare sunt rareori aduse în instanță.
Sverdlin a declarat că voluntarii de la Idite Lesom au ajutat mai mulți soldați să dezerteze de pe front, dar a recunoscut că astfel de cazuri sunt rare, în parte pentru că soldații desfășurați pe front au o capacitate limitată de a comunica cu lumea exterioară și, uneori, nu au asupra lor niciun act de identitate.
Teoretic, soldații sunt obligați să aibă la ei în permanență pașapoartele interne rusești și actele de identificare militară, iar comandanții nu au dreptul să le confiște. Dar, în practică, ofițerii pot confisca documentele militarilor atunci când aceștia pleacă în concediu sau sunt spitalizați.
Pavel, dezertorul, i-a descris pe cei care decid să fugă de pe linia frontului drept niște „tipi nu tocmai rezonabili”.
„Sunt câmpuri minate în față. Și în spatele tău, poliția militară. Unii s-au ascuns cu localnicii, dar de obicei au băut împreună și aceiași localnici i-au dat pe mâna poliției militare”, a relatat el.
Cei care se predau voluntar – de exemplu, contactând proiectul ucrainean Hochu Zhit („Vreau să trăiesc”) – pot fi, de asemenea, considerați dezertori.
Hochu Zhit nu a dezvăluit numărul exact al celor pe care i-a ajutat, dar reprezentanții săi au declarat că a primit peste 22.000 de cereri din Rusia în anul care a trecut de la declararea mobilizării.
În august, Andrei Iusov, un purtător de cuvânt al Direcției de informații a armatei ucrainene, a declarat că o cincime dintre cei 200 de prizonieri de război capturați de Kiev în acea lună s-a predat voluntar.
„În fiecare zi, 3-5 militari ruși se predau în cadrul programului «Vreau să trăiesc», a spus el.
„Perspective: război, închisoare sau invaliditate”
Avocații ruși și activiștii pentru drepturile omului spun că nu sunt în măsură să estimeze amploarea acestor dezertări.
Potrivit calculelor efectuate de site-ul independent de știri Mediazona, de la începutul mobilizării au fost trimise la tribunalele militare 4.121 de cazuri de abandon neautorizat al serviciului, dintre care 3.470 au dus la condamnări.
Marea majoritate a celor care au fugit au primit sentințe cu suspendare.
Avocatul Maksim Grebeniuk a declarat că, din experiența sa, dezertorii tind să primească sentințe cu suspendare pentru încercarea de a-și părăsi unitatea, dar acest lucru nu îi împiedică să fie trimiși înapoi pe front.
De asemenea, o sentință cu suspendare poate fi transformată în orice moment într-o pedeapsă cu închisoarea reală, ceea ce le permite comandanților să țină dezertorii sub un control strict.
„Ei pot fi trimiși pe linia frontului cu o sentință cu suspendare”, a declarat Grebeniuk. „Se pare că perspectivele lor sunt război, închisoare sau invaliditate”, a observat el.
Fuga în străinătate este una dintre puținele modalități de a te asigura că nu ești trimis înapoi pe front.
Dar problema este că majoritatea militarilor nu au pașapoarte internaționale, diferite de pașapoartele interne folosite în interiorul Rusiei. În iunie, președintele Vladimir Putin a semnat amendamente care îi obligă pe bărbați să predea aceste pașapoarte în termen de cinci zile de la primirea unei convocări de recrutare.
Cei care reușesc să călătorească în țările vecine ce permit intrarea cu un pașaport intern, cum ar fi Kazahstanul, nu pot trece mai departe în țări mai sigure fără pașaportul lor internațional.
Sverdlin a sugerat că dezertorii nu ar trebui să călătorească în străinătate fără ajutorul unor organizații precum Idite Lesom. Teoretic, un evadat are la dispoziție două zile înainte de a fi declarat căutat, dar ceea ce se întâmplă în practică nu poate fi niciodată prevăzut.
