Copiii ruși iau lecții de „patriotism” trăgând cu arma în fotografii cu Zelenski, Biden și Stoltenberg | VIDEO

Copiii ruși iau lecții de „patriotism” trăgând cu arma în fotografii cu Zelenski, Biden și Stoltenberg | VIDEO

Copiii ruși “învață patriotismul” în timp ce trag în fotografiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, ale președintelui american Joe Biden și ale secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă un oficial ucrainean, potrivit Sky News.

Anton Gerașchenko, consilier al ministrului ucrainean de interne, spune că în orașul rus Tomsk a avut loc un festival numit “Războinicul Pașnic al Federației Ruse”.

“Într-una dintre locații, a fost amenajat un poligon de tragere pentru copii, unde în loc de ținte erau fotografii cu Volodimir Zelenski, Joe Biden și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg”, a precizat Gerașchenko pe rețeaua de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.

In Russia, children “learn patriotism” while shooting at Biden, Zelenskyy and Stoltenberg.A festival called “Peaceful Warrior of the Russian Federation” was held in the Russian city of Tomsk. At one of the locations, a shooting range was set up for children, where instead of… pic.twitter.com/c55YStNBN5

— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) December 5, 2023

Deși Sky News menționează că nu poate verifica în mod independent veridicitatea imaginilor, un articol despre acestea a fost publicat și de ziarul rusesc de stat AiF.

“Obiectivele festivalului sunt cele mai relevante: educația culturală, istorică, militară și patriotică a adolescenților și a tinerilor; întâlniri ale veteranilor, participanților la ostilități, la conflicte locale și a membrilor familiilor acestora. Și ceea ce este deosebit de important: insuflarea în tânăra generație a conceptelor de patriotism, dragoste pentru Patrie, onorarea poruncilor strămoșilor, păstrarea istoriei noastre, a tradițiilor rusești”, se arată într-un mesaj de popularizare a festivalului “militar-patriotic” intitulat “Războinicul Pașnic al Federației Ruse”, care a avut loc pe 2 decembrie la Colegiul Municipal de Construcții din orașul Tomsk, potrivit AiF.

Foto: captură video Anton Gerashchenko / Twitter.com

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *