„Sunt necazuri mari la Bruxelles”. Viktor Orban le transmite înalților oficiali europeni să-și ia „pălăria și să plece”

„Sunt necazuri mari la Bruxelles”. Viktor Orban le transmite înalților oficiali europeni să-și ia „pălăria și să plece”

Oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare din acest an, întrucât nu merită încă o şansă, a afirmat vineri, 19 aprilie, premierul ungar Vikor Orban, la evenimentul de lansare a campaniei partidului său conservator, Fidesz, pentru scrutinul european din 6-9 iunie, transmit agențiile Reuters și MTI, preluate de Agerpres.

„Sunt necazuri la Bruxelles, necazuri mari. Leadershipul UE a eşuat”, a remarcat premierul naţionalist ungar în faţa simpatizanţilor săi.

„Dacă aţi performat prost pe parcursul mandatului, v-aţi pus alegătorii în pericol şi ei nu mai aşteaptă nimic de la voi, atunci vă mai rămâne un singur lucru de făcut: «Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!»”, i-a îndemnat el pe oficialii instituţiilor UE, care se tem la scrutinul european de creşterea popularităţii partidelor conservatoare şi de extremă dreapta.

Moment delicat și pentru Orban

Orban se află însă şi el în faţa celor mai dificile alegeri în cei 14 ani de când este la putere.

Cu mare parte din fondurile europene suspendate de Comisia Europeană pentru încălcarea statului de drept, cu o economie în recesiune şi, mai nou, cu un fost aliat devenit adversar politic înverşunat după divorţul acestuia de soţia fostă ministru al justiţiei şi susţinătoare politică a lui Orban, acesta din urmă riscă la rândul lui să-şi vadă popularitatea diminuată la alegerile europene.

Ungaria „a oprit migraţia ilegală la graniţă, a interzis propaganda de gen în şcoli şi insistă pentru pace (în Ucraina – n.red.) fără compromisuri”, şi-a rezumat luna trecută Orban politica ce l-a adus în conflict cu Comisia Europeană, care în decembrie a deblocat aproximativ o treime din fondurile europene ce revin Ungariei.

Executivul comunitar a încercat astfel să-l determine atunci pe Orban să nu se mai opună ajutorului financiar şi militar european oferit Ucrainei în războiul cu Rusia, premierul ungar acceptând în final în februarie un ajutor al UE de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, fără a obţine însă deblocarea completă a fondurilor europene pentru Ungaria.

Orban denunță o „reprimare a opiniei” în Occident și-i acuză pe liderii europeni că „au alunecat în război”

„Bruxelles-ul are acum o majoritate prorăzboi, există o atmosferă de război în Europa şi politicienii sunt conduşi de logica războiului (…) Liderii europeni au alunecat în război şi ei consideră războiul (din Ucraina) ca fiind al lor”, a deplâns Orban la evenimentul de campanie desfăşurat vineri.

El a estimat că în Europa de Vest există o „reprimare a opiniei” şi libertatea de exprimare se află într-o „formă proastă”.

„În societăţile liberale, instituţiile care modelează opinia publică – presa, universităţile, institutele de cercetare, fundaţiile şi politicienii – au devenit omogene şi spun mai mult sau mai puţin acelaşi lucru”, a observat premierul conservator ungar, vorbind mai devreme vineri într-un interviu radiofonic.

Dacă avem oricare două ziare germane, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta, a continuat el, „veţi citi aceleaşi lucruri asupra chestiunilor importante”.

Întrebat despre protestele fermierilor europeni, Orban le-a considerat justificate şi a acuzat în acest sens Bruxelles-ul că apără mai degrabă interesele oligarhilor ucraineni şi ale companiilor americane implicate în agricultura ucraineană decât interesele agricultorilor europeni afectaţi de preţurile de dumping cu care sunt comercializate produsele ucrainene care au primit acces liber pe piaţa europeană.

Potrivit premierului ungar, „dumpingul cerealelor” ucrainene este una dintre consecinţele nefaste ale războiului dintre Rusia şi Ucraina.

Citiți și:

Viktor Orban transmite UE că a venit timpul „să înlocuim proasta conducere” de la Bruxelles, plângându-se de „comunism”

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *