Super-salarii la super-agenția înființată de Guvern

Salarizarea în Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) se face în linie cu salarizarea la nivelul administraţiei centrale, plus 50% pe care îl primeşte orice funcţionar care lucrează pe fonduri europene, a afirmat, miercuri, preşedintele instituţiei, Mihai Precup, într-o conferinţă de presă.

El a fost întrebat de jurnalişti care este ultimul salariu pe care l-a încasat în calitate de preşedinte al AMEPIP.

„Salarizarea la nivel de AMEPIP se face în linie cu toate salarizările la nivelul administraţiei centrale. În plus, se mai primeşte 50%. (….) Salariul meu este, sper să nu greşesc, de 24.000 lei net, parcă, vorbind cu 50% suplimentar. Este conform grilei de salarizare a administraţiei centrale, plus 50% pe care îl primeşte orice funcţionar care lucrează pe fonduri europene pentru că de operaţionalizarea AMEPIP ţine să primim 3 miliarde de euro în România”, a spus Mihai Precup.

Şeful AMEPIP a subliniat că salarizarea în agenţie a fost agreată de Comisia Europeană, iar recomandarea a fost aceea de a avea o salarizare mai ridicată, pentru că se lucrează pe fonduri europene şi este nevoie să fie atraşi cei mai buni experţi pentru a avea un centru de excelenţă pe partea de guvernanţă corporativă.

Totodată, Mihai Precup a menţionat că angajaţii agenţiei sunt „prin detaşare pe o perioadă de şase luni”.

Preşedintele AMEPIP a mai fost întrebat de ce în cadrul instituţiei sunt doar angajaţi detaşaţi de la stat, în condiţiile în care a afirmat că se doreşte atragerea cât mai multor specialişti din sectorul privat.

„Nu am avut timp. Am reuşit să operaţionalizăm această agenţie în câteva luni de la adoptarea actului normativ – şi pentru a reuşi să operaţionalizăm şi să răspundem la cerinţele întreprinderilor publice, că deja ne bombardează cu corespondenţe, să le dăm instrucţiuni pe implementarea Legii de guvernanţă corporativă, a trebuit să ne operaţionalizăm imediat ca să avem efecte legale şi să putem să aducem o valoare adăugată. Şi, din această perspectivă, am recrutat prin detaşare. Toţi angajaţii AMEPIP, suntem 33 de angajaţi, toţi sunt prin detaşare pe o perioadă de şase luni, urmând ca, dacă performează la nivelul agenţiei, să fie transferaţi în cadrul acesteia şi să rămână definitiv acolo. În plus faţă de aceasta, avem încă 20 de poziţii aprobate la nivelul Guvernului, care vor fi scoase la concurs în următoarea perioadă. Ne mai lipseşte un aviz de la ANFP (Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, n.r.) pentru că dorim să atragem expertiză şi din sectorul privat. (…) Anumite lucruri merg mai încet, trebuie să respectăm anumite termene legale, nu putem să facem angajările cum le-am face în privat”, a explicat acesta.

Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului.

The post Super-salarii la super-agenția înființată de Guvern appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *