Surse judiciare: A opta victimă a incendiului de la Ferma Dacilor a fost identificată oficial

Surse judiciare: A opta victimă a incendiului de la Ferma Dacilor a fost identificată oficial

Criminaliștii au identificat ultima victimă a incendiului de la complexul turistic Ferma Dacilor, relatează surse judiciare, citate de Observator News: Petre Ene, 11 ani, a murit alături de fratele său de 16 ani, Luca, și tatăl lor, Lucian.

Şapte trupuri carbonizate au fost găsite după incendiul devastator de la Ferma Dacilor, victimele fiind identificate pe baza probelor ADN.

Mai multe fragmente osoase găsite de anchetatori pe 29 decembrie au fost trimise la expertiză. Pe baza lor, a fost identificată și ultima victimă, Petre Ene.

Matei Ene și mama sa au scăpat cu răni ușoare, În schimb, tatăl, fratele geamăn și fratele mai mic și-au pierdut viața.

Opt oameni au murit după ce Ferma Dacilor, o pensiune din Tohani, județul Prahova, a ars în a doua zi de Crăciun, marți dimineață, 26 decembrie.

Lista celor decedați îi cuprinde pe unul dintre copiii patronului Cornel Dinicu, pe fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, pe finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, Lica și Petre, pe o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi pe iubitul acesteia.

Patronul Cornel Dinicu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, dar a contestat măsura. Ceilalți doi administratori din documentele pensiunii de la Tohani sunt în arest la domiciliu.

Pe 26 decembrie, ISU Prahova a anunțat că Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu, iar o zi mai târziu, șeful DSU, Raed Arafat, a dispus înlocuirea din funcție a șefului Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, Răzvan Șandru.

Tot Arafat a spus că foștii șefi ai ISU Prahova care au controlat Ferma Dacilor în 2019 au fost nevoiți să se pensioneze după mai multe sesizări.

Pe 29 decembrie, autoritățile au anunțat primele concluzii în urma controlului făcut la ISU Prahova după incendiul de la Ferma Dacilor.

Potrivit adjunctului IGSU, fostul prim-adjunct ISU Prahova făcea presiuni asupra inspectorilor, modifica documente și stabilea în funcție de interesele proprii sancțiunile care trebuiau aplicate, iar șeful DSU, Raed Arafat, a spus că Ferma Dacilor trebuia închisă în 2019.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *