Tânărul de 19 ani, MORT în implozia submersibilului Titan, era „îngrozit” de expediție. Detalii terifiante după TRAGEDIE

Tânărul de 19 ani, MORT în implozia submersibilului Titan, era „îngrozit” de expediție. Detalii terifiante după TRAGEDIE

Sora miliardarului spune că fiul de 19 ani al lui Dawood nu își dorea să meargă în acea expediție, fiind chiar îngrozit de idee, însă a vrut să-i facă pe plac tatălui său, scrie NBC News. „Mă simt foarte rău că întreaga lume a trebuit să treacă printr-o așa traumă, printr-un asemenea suspans”, a spus Azmeh Dawood în cadrul unui interviu telefonic.

 „Mi se pare că am fost prinsă într-un film prost, într-o numărătoare la care nu știi care e deznodământul. Mie, personal, mi-a fost greu să respir gândindu-mă la ei”, a mai spus ea, cu ochii în lacrimi.

Nepotul ei, Suleman, a acceptat să meargă în această expediție doar pentru tatăl lui, pentru că a fost obsedat de Titanic toată viața. „Suleman nu voia să meargă. Era îngrozit”, a adăugat Azmeh, susținând că tânărul s-a plâns unui alt membru al familiei în privința acestei expediții. „Chiar și dacă mi-ar fi dat un milion de dolari nu aș fi urcat în Titanic”, a mai spus femeia, potrivit click.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *