Te ține slab fumatul sau nu? Ce spun specialiștii despre acest viciu: „Este important de reținut…”

Te ține slab fumatul sau nu? Ce spun specialiștii despre acest viciu: „Este important de reținut…”

De-a lungul timpului, mai multe persoane și studii au confirmat că fumatul te menține slab, însă, un nou studiu a demontat întregul mit, arătând că fumatul poate crește grăsimea abdominală, iar fumătorii pot să sufere de diverse afecțiuni.

Ce spun specialiștii despre mitul fumatului. Te menține slab sau nu?

O mare parte dintre persoanele care fumează susțin că nu vor să renunțe la acest viciu din teama că se vor îngrășa, însă, un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga a demontat acest mit.

Atât începerea fumatului, cât și renunțarea la fumat pot crește grăsimea abdominală, scrie Adevărul, care citează Euronews.

În acest studiu au fost implicate un milion și jumătate de persoane din Europa.

Cercetătorii danezi au descoperit că fumatul poate crește grăsimea viscerală, care este legată de un risc mai mare de boli de inimă, diabet, accident vascular cerebral și demență.

Autorul principal al studiului este dr. German Carrasquilla, care a declarat că această descoperire a infirmat „noțiunea simplistă” potrivit căreia fumatul îi menține slabi pe fumători.

„Aceste concluzii contestă concepția comună conform căreia fumatul duce în mod universal la pierderea în greutate, și aduce și alte riscuri pentru sănătate, inclusiv un risc crescut de adipozitate abdominală sau de grăsime abdominală”, a spus el.

„Este important de reținut că renunțarea la fumat are numeroase beneficii pentru sănătate, dincolo de potențialele schimbări în distribuția grăsimii corporale. Deci nu este vorba doar despre grăsimea corporală din abdomen”, a spus Carrasquilla.

„Persoanele care s-ar putea teme să se lase de fumat din cauza îngrășării ar putea găsi aceste constatări motivante pentru a renunța la fumat. Pentru că fumatul crește această grăsime internă problematică, care este un factor de risc pentru multe boli precum diabetul, bolile cardiovasculare și afecțiunile metabolice”, adaugă cercetătorul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *