Temperaturi mai ridicate la munte decât în București, anunță ANM. Cum se explică fenomenul de inversiune termică

Temperaturi mai ridicate la munte decât în București, anunță ANM. Cum se explică fenomenul de inversiune termică

După ninsorile din ultimele zile, vremea devine stabilă în acest sfârșit de săptămână, când, în România, va apărea fenomenul de inversiune termică, a declarat meteorologul Mihai Huștiu, de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), la Digi 24.

Inversiunea termică înseamnă că în zona montană se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât la câmpie.

„Vorbim de o inversiune termică la acest final de săptămână. Practic, lucrurile s-au liniștit, a nins, nu mai avem precipitații, avem o vreme stabilă, pentru că presiunea atmosferică a crescut”, a precizat meteorologul.

Potrivit acestuia, deasupra României „s-a instalat o masă de aer rece”, aer care este mai dens.

„Toate zonele joase de relief vor avea în următoarele zile o situație interesantă în care la câmpie va fi frig, vor fi temperaturi scăzute, vor fi nori joși, ceață, iar la munte va fi soare, frumos și cald. Dacă vom merge pe Platoul Bugeci vom vedea întinderi de nori. La Sinaia Cotă 2000, temperaturile vor fi mai ridicate chiar decât în București. În București va fi nebulozitate joasă și ceață”, a explicat Mihai Huștiu.

Pe parcursul săptămânii viitoare este așteptată o încălzire a vremii și ploi, însă pentru săptămâna dinaintea Crăciunului meteorologii anunță un nou episod de vreme rece.

„Perioada 18-25 decembrie va aduce temperaturi scăzute în toată țara, va fi mai rece decât normalul perioadei și precipitațiile vor apărea, dar nu vor fi însemnate cantitativ”, a mai precizat meteorologul, adăugând că în ultima săptămâna a anului temperaturile vor crește din nou, ajungând la valori normale pentru acea perioadă, când pot apărea și noi ninsori.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *