Ciocolată caldă – cum a apărut băutura caldă. Rețete de ciocolată caldă

Ciocolată caldă – cum a apărut băutura caldă. Rețete de ciocolată caldă

Ciocolata caldă și aromată este una dintre cele mai consumate băuturi în sezonul rece. Pregătită rapid, din câteva ingrediente simple, aceasta poate ține locul unui desert savuros într-o zi friguroasă de iarnă. Iată cum poți face și tu cea mai bună ciocolată caldă!

Ciocolata caldă este băutura pe care o poți găsi peste tot în lume. Cu un gust aromat, o textură densă și diferite arome, rețeta de ciocolată caldă a apărut acum sute de ani, ajungând astăzi într-o formă diferită datorită ingredientelor variate ce pot fi acum adăugate. Iată câteva rețete aromate de ciocolată caldă.

Cum a apărut ciocolata caldă

Rețeta de ciocolată caldă a apărut acum sute de ani, încă din anul 500 î.Hr, atunci când mayașii consumau ciocolată caldă făcută din semințe de cacao măcinate, apoi amestecate cu apă, făină de porumb și ardei iute. Ulterior, băutura era transferată dintr-o cană în alta până când începea să capete o textură mai densă, o spumă groasă, care se încălzea. Pe vremuri, băutura denumită ciocolată caldă avea un gust amărui, picant.

În 1502, Cristofor Columb a fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă, însă, pentru început, când au fost aduse în Europa, acestea nu au avut prea mult succes, deoarece nimeni nu știa cum și la ce se folosesc.

În anul 1519, Henando Cortez a descoperit faptul că Montezuma, conducătorul aztecilor, consuma o băutură care era preparată din semințe de cacao, într-un număr mare, până la cincizeci de căni pe zi. Atunci, el i-a servit-o și lui Cortez, însă acesta a considerat-o amară.

În anul 1828, Coenraad Johannes va Houten a dezvoltat o primă mașinărie de producție de pudră de cacao din Țările de Jos și astfel, presa separa untul de cacao de semințele de cacao, lăsând în urmă o pudră de ciocolată într-o stare mai pură. Ulterior, această pudră era mai ușor de amestecat cu lapte și apă și așa a fost făcută o altă descoperire, ciocolata solidă.

Cu ajutorul unor cantități mici de unt de cacao și pudră de cacao au putut fi fabricate batoanele de ciocolată.

În secolul al XIX-lea, în anul 1847, o companie engleză a gândit un adevărat proces tehnologic de solidifiere a ciocolatei, iar doi ani mai târziu, elvețianul Daniel Peter a adăugat un ingredient nou în producerea acesteia, mai exact laptele.

Spaniolii au adăugat și trestie de zahăr boabelor de cafea, pentru a îndulci gustul, dar și vanilie și scorțișoară, pentru un plus de aromă.

Până în secolul al XIX-lea, ciocolata caldă era folosit drept tratament medicinal pentru a trata diferite afecțiuni precum boli de stomac sau de ficat. Amanda, pulpa de cacao, se folosea pentru prepararea băuturii zeilor, tchocolaltl, ciocolata care avea efecte miraculoase pentru sănătatea organismului, în special pentru înlăturarea oboselii.

Vesiunea italiană a ciocolatei calde a apărut la Torino, în jurul anului 1560, atunci când Emmanuel Philibert, Ducele de Savoia, pentru a sărbători faptul că a fost mutată capitala Ducatului de la Chambery la Torino, a cerut o băutură diferită, cu o textură mai cremoasă.

Se poate face o distincție între cacao fierbinte făcută din pudra de cacao, respectiv boabele de cacao măcinate din care a fost îndepărtată o mare parte din untul de cacao, și ciocolata caldă care era făcută direct din batonul de ciocolată care avea în compoziție deja cacao, zahăr și unt de cacao.

Ciocolata caldă este o băutură ce poate fi făcută atât din ciocolată neagră, amăruie sau demidulce, tăiată în bucăți mici și amestecată cu lapte.

Cacao este o băutură ce este făcută cu pudră de cacao, adăugat lapte fierbinte, apă și îndulcită după gust cu zahăr. Poate fi și neîndulcită.

Ciocolata fierbinte instant sau amestecul de cacao fierbinte este băutura care are la bază pudră de cacao, ciocolată pudră sau ambele. Poate fi făcută și fără lapte, zahăr sau alți îndulcitori sau stabilizatori și agenți de îngroșare.

Amestecurile din care se face ciocolata caldă pot varia în funcție de specificul fiecărei regiuni. Băutura aromată caldă poate avea ingrediente diferite.

Rețete de ciocolată caldă

Rețete de ciocolată caldă

Ciocolată caldă simplă și aromată

Ingrediente

500 ml lapte;
230 g ciocolată neagră;
200 ml smântână lichidă;
3 linguri de zahăr;
O esență de vanilie;
Un praf de sare.

Mod de preparare

Într-o cratiță pune laptele împreună cu smântâna și esența. Lasă-le la foc mic și când ajung în punctul de fierbere, oprește focul. Pune acum ciocolata neagră și un praf de sare.

Lasă ciocolata să se topească natural, fără să amesteci. Se va topi în câteva minute. După ce ciocolata s-a topit, amestecă energic cu un tel pentru a obține o cremă aerată, o ciocolată caldă cremoasă. Poți presăra deasupra un praf de sare de mare.

Ciocolată caldă cu bezele

Ingrediente

500 ml lapte integral;
100 g ciocolată;
50 g lapte condensate;
O esență de vanilie;
Un strop esență de migdale;
Câteva bezele.

Mod de preparare

Pune într-o cratiță laptele condensat, laptele integral și bucățelele de ciocolată. Adaugă peste esențele și dă la foc mic până când laptele se încălzește iar cicolata s-a topit. Amestecă des pentru a nu se lipi de fundul vasului.

Când bucățile s-au topit, pune în cana ciocolata caldă, iar deasupra pune câteva bezele. Poți presăra deasupra și puțină cacao.

Ciocolată caldă cu rom

Ingrediente

500 ml lapte;
150 g ciocolată;
40 ml rom;
40 g ciocolată;
Două lingurițe apă;
O esență de vanilie, puțină frișcă.

Mod de preparare

Pune zahărul în apă într-o cratiță, pune pe foc mic, și amestecă să se dizolve. Adaugă acum și frișcă, două linguri, și amestecă bine să se omogenizeze. Pune din nou pe foc pentru un minut, amestecând constant, apoi lasă să se răcească.

Într-un alt vas pune laptele, adaugă ciocolata, romul și vanilia. Amestecă până când ciocolata se topește și se omogenizează toate ingredientele.

Toarnă acum compoziția peste amestecul de zahăr cu frișcă și amestecă bine totul. Pune într-o cană și decorează cu frișcă.

Ciocolată caldă cu bezele

Sfaturi pentru a pregăti cea mai bună ciocolată caldă

Pentru a face ciocolată caldă poți folosi orice tip de ciocolată, însă cea neagră, amăruie, asigură un gust aromat preparatului și are un conținut scăzut de zahăr.

Dacă alegi ciocolata cu lapte, ai grijă să nu adaugi prea mult zahăr în compoziție, deoarece va fi prea dulce la final. Și ciocolata cu lapte mai are zahăr adăugat.

Dacă nu vrei să folosești zahăr în compoziție, poți adăuga ștevie sau sirop de arțar.

Pentru a face o ciocolată caldă cu o consistență cremoasă, aerată, este indicat să folosești lapte, nu apă.

Poți decora cana cu ciocolată caldă cu orice alte ingrediente preferate, de la bezele, acadele, fulgi de ciocolată, până la biscuiți sau batoane de ciocolată.

Citește și: Rețete de prăjituri cu portocale

Sursă foto: 123rf.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *